Conform datelor transmise de către autorități, cartea de identitate cu cip primește un nou update. În aplicația ROeID, cetățenii au, de zilele acestea, posibilitatea de a semna digital documentele de tip PDF. Se aplică atât pentru cei care au Android, cât și iOS.
Cum se poate folosi semnătura electronică de la noile buletine
Cei de la Gadget.ro au explicat, pas cu pas, cum trebuie să procedeze românii cu noile buletine, ca să poată semna documentele:
– Deschizi aplicaţia ROeID pe smartphone (în prealabil ar trebui să îţi faci cont şi să înregistrezi cartea de identitate);
– Alegi să semnezi digital;
– Activezi NFC la smartphone şi încarci documentul PDF în aplicaţie;
– Introduci codul CAN (este un cod de 6 cifre pe care îl găseşti dreapta jos pe faţa cărţii de identitate) şi codul PIN din 6 cifre (cel pe care l-ai setat când ţi-ai făcut cartea de identitate);
– La final apropii cartea de identitate cu CIP de spatele telefonului (exact cum faci la supermarket când apropii cardul de POS).
Şi gata, documentul PDF a fost semnat digital.
Atenţie că acest tip de semnătură nu înlocuieşte semnătura electronică calificată, aceea fiind mult mai complexă. Cu această semnătură digitală simplă vom putea semna diverse documente, în special cele generate de relaţia cu administraţia publică.
Noile cărți de identitate, disponibile în întreaga țară, din august 2025
Conform datelor transmise de MAI, carte de identitate electronică este disponibilă în întreaga țară. Nu contează de unde ești, se va găsi o soluție pentru tine. Important este doar să te programezi în prealabil. Excepție de la regulă: femeile însărcinate, persoanele cu handicap, urgențele medicale precum și persoanele care nu au putut efectua o programare online. Vor fi preluate în cadrul programului de lucru cu publicul, începând cu ora 10.00.
Noul format vine cu semnătură direct pe buletine, dar și cu amprenta care rămâne pe CIP. Pot fi utilizate exact cum se face și cu cardurile bancare. Au și câte două coduri PIN, unul de 4 și altul de 6 cifre. Vor fi folosite pentru logarea online pe site-urile MAI, care vor simplifica obținerea de acte și alte proceduri.



