HomeInterneMinune: Mai primim 4,5 miliarde din PNRR !

Minune: Mai primim 4,5 miliarde din PNRR !

spot_img

România a depus oficial ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, în valoare de 6,04 miliarde de euro înainte de deducerea prefinanțării, anunță ministrul interimar Dragoș Pîslaru.

”În jurul orei 21:45, România a depus oficial ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană. 6,04 miliarde euro este valoarea totală a cererii, înainte de deducerea prefinanţării. Valoarea netă pe care o solicităm este de 4.347.770.169 euro: 2.582.415.100 euro în fonduri europene nerambursabile şi 1.765.355.069 euro sub formă de împrumut”, anunţă, miercuri seară, Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, scrie News.ro.

104 ținte și jaloane, evaluate
Potrivit acestuia, cererea cuprinde 104 ţinte şi jaloane, aferente reformelor şi investiţiilor din transport, energie, sănătate, educaţie, digitalizarea serviciilor publice, managementul apei şi al deşeurilor şi eficienţa energetică a locuinţelor.

Printre proiectele şi măsurile evaluate la nivel naţional ca îndeplinite se numără:
– extinderea reţelelor de apă şi canalizare;
– construirea şi dotarea de creşe;
– dezvoltarea centrelor de zi pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice;
– achiziţionarea de ambulanţe;
– decarbonizarea încălzirii şi răcirii;
– renovarea energetică a clădirilor publice şi rezidenţiale.

”Cererea include şi investiţii în mobilitate durabilă, modernizarea şi digitalizarea sistemului vamal, măsuri de prevenire şi reducere a abandonului şcolar, precum şi modernizarea cadrului legislativ pentru gestionarea resurselor umane din administraţia publică”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, documentaţia transmisă cuprinde justificările şi documentele pentru cele 104 ţinte şi jaloane, declaraţiile de gestiune şi rezumatul auditurilor efectuate.

”Cererea a fost încărcată electronic de către experţii din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cărora le sunt profund recunoscător pentru profesionalismul şi excelenţa de care au dat dovadă încă o dată. Le mulţumesc, de asemenea, colegilor din Guvern, echipelor din ministerele şi instituţiile coordonatoare, precum şi beneficiarilor care au contribuit la implementarea proiectelor şi la pregătirea documentaţiei”, a mai declarat ministrul interimar.

Potrivit lui Pîslaru, prin depunerea acestei cereri se încheie etapa transmiterii cererilor de plată din PNRR.

”Urmează acum evaluarea de către Comisia Europeană a ultimului pachet de reforme şi investiţii. Vom continua lucrul cu serviciile Comisiei pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare”, a mai anunţat ministrul interimar.

Acesta a explicat că plata sumelor solicitate va avea loc după evaluarea Comisiei şi confirmarea îndeplinirii satisfăcătoare a ţintelor şi jaloanelor.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img