HomeInterneBăgăm bani doar în promovarea turistică, nu și în infrastructură!

Băgăm bani doar în promovarea turistică, nu și în infrastructură!

spot_img

În încercarea de a face România mai vizibilă pe piețele externe ca destinație turistică, Ministerul Economiei mizează pe o creștere semnificativă a bugetului destinat promovării turistice.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, a declarat luni că bugetul alocat promovării turistice va fi dublat în acest an, de la 2,2 milioane de euro la aproximativ 4,5 milioane de euro, scrie Mediafax.

„Turismul – am insistat încă de când am ajuns ministru și voi continua să o fac – are nevoie de mult mai multe sume pentru promovare. Dacă am compara bugetul de promovare al destinației România cu bugetele de promovare ale altor țări, chiar și mai mici, vom vedea că încă nu suntem unde trebuie”, a afirmat ministrul, la prezentarea bugetului pe 2026.

Potrivit acestuia, Ministerul Economiei a reușit să dubleze alocarea pentru promovarea turistică. „Am reușit, și mulțumesc Ministerului Finanțelor pentru acest lucru, să dublăm alocarea bugetară aici: de la 2,2 milioane de euro vom ajunge la aproximativ 4,5 milioane de euro, iar pe credite de angajament avem peste 20 de milioane de euro”, a precizat Darău.

Ministrul a explicat că fondurile vor fi folosite pentru promovarea României ca destinație turistică și pentru investiții în comunități. „Ne dorim să promovăm România ca destinație atractivă, să investim în comunități, să avem bani pentru investiții în obiective turistice și să relansăm turismul rural”, a mai spus el.

Darău a adăugat că bugetul include și fonduri pentru dezvoltarea turismului și investiții locale, precum și pentru susținerea unor proiecte de dezvoltare economică regională.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img