HomeInterneProcurorii au închis "mina de aur" din sistemul Medical

Procurorii au închis “mina de aur” din sistemul Medical

spot_img

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au trimis în judecată pe Laura Iuliana Cocor, fostă șefă a Serviciului Administrativ din Spitalul Orășenesc Cernavodă, acuzată de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale). Rechizitoriul descrie în detaliu modul în care aceasta ar fi perceput, între octombrie 2021 și ianuarie 2025, 366.870 lei și bunuri de la un om de afaceri – administratorul firmelor care executau lucrări și livrări pentru spital.

DNA arată că Laura Cocor, pe parcursul a peste trei ani, a ocupat funcțiile de referent tehnic, șef serviciu administrativ și persoană responsabilă cu controlul financiar preventiv, fiind percepută „ca fiind cel mai important funcționar al Spitalului în domeniul achizițiilor publice”, se arată în rechizitoriul publicat de Ziarul Amprenta. În această calitate, ar fi pretins și primit, pentru sine și pentru altul, sume de bani și bunuri, atât direct, cât și prin intermediul inculpatei Nicoleta Neamțu – economist în compartimentul Achiziții Publice.

În total, peste 40 de acte materiale, inclusiv patru sticle de băuturi alcoolice, evaluate la 700 lei, „pentru inculpatul Sponoche Marius Ion” – fostul manager al spitalului.

Mită mascată în contracte publice
Potrivit anchetei, mecanismul presupunea atribuirea directă a contractelor către firmele lui Memedula Erdivan (M.E.), la valori supraevaluate. „Comisionul” ar fi fost de aproximativ 10% din contract, negociat încă din faza inițială. În perioada 2022–2024, aceste firme ar fi primit 59 de contracte, cu o valoare totală de peste 5 milioane lei.

Renovarea blocului operator – 30.000 € pentru conducere
În ianuarie 2025, Cocor ar fi pretins, în baza unei înțelegeri prealabile, 30.000 de euro de la M.E., pentru sine și pentru manager, în legătură cu contractul de renovare și modernizare a blocului operator și compartimentului ATI, semnat în vara lui 2024. Pe 10 februarie 2025, ar fi primit prima tranșă – 15.000 de euro – pe care i-a dus, ascunși în ghiozdanul fiicei sale, la locuința lui Sponoche. Interceptările surprind momentul: „Știi că e doar jumătate, da?”, i-a spus aceasta managerului, fără ca acesta să manifeste rezerve. Banii au fost găsiți în dormitorul acestuia, în cadrul flagrantului

Momentul remiterii a fost surprins de anchetatori. Stenogramele rețin replica Laurei Cocor către Sponoche: „Știi că e doar jumătate, da?”. Banii au fost găsiți în dormitorul managerului, exact acolo unde fuseseră lăsați. DNA precizează că, deși nu există probe ale unei înțelegeri directe între M.E. și Sponoche, legătura dintre Cocor și manager este confirmată „fără urmă de îndoială” din discuțiile și comportamentul acestora.

Rechizitoriul enumeră zeci de tranșe pretinse: de la 1.500 lei până la 75.000 lei, încasate între iunie 2022 și ianuarie 2025, plus patru sticle de băuturi alcoolice „pentru manager”. În unele cazuri, M.E. îi trimitea fotografii cu plicurile lăsate în spital sau cu locul unde erau ascunse.

Rechizitoriul menționează că M.E. era „bine cunoscut” de Sponoche, acesta lucrând inclusiv la casa de vacanță a managerului. Această relație ar fi facilitat înțelegerile și atribuirea repetată a contractelor.

DNA a instituit măsuri asigurătorii pe imobilele Laurei Cocor și ale lui Marius Sponoche, în vederea confiscării sumelor primite ca mită. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanța, iar în paralel, acordurile de recunoaștere încheiate cu M.E. și cu Nicoleta Neamțu urmează să fie analizate de instanță în octombrie 2025. Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img