Proiecte noi de construire și montare de instalații de stocare de energie electrică cu putere instalată însumată de peste 1.100 MW sunt în pregătire.
În prezent, sistemul energetic național românesc dispune de sisteme de stocare a electricității cu putere instalată însumată de 234,7 MW și capacitate totală de 398,8 MWh.
Cel mai mare dintre proiectele avizate în 2025, cu putere aprobată de 400 MW, este dezvoltat în zona industrială a municipului Slatina din județul Olt și are ca termen estimat de punere în funcțiune finalul anului 2026. Dezvoltatorul, Lumiere Energy SRL, este controlat în proporție de 90% de Philipp Hirche, fondator și partener la compania britanică de structurare și finanțare de tranzacții cu active de producție de energie regenerabilă GreenCap Partners, înființată în 2020, potrivit termene.ro. Hirche a lucrat timp de 7 ani (2013-2020) ca director la banca londoneză de investiții specializată în regenerabile Augusta & Co. Anterior (2007-2013) a fost vicepreședinte pentru investiții în energie la gigantul financiar american JP Morgan.
“Proiectul constă în dezvoltarea unei instalații de stocare a energiei electrice de 400 MW, care va stoca energia din rețea și o va injecta ulterior în Sistemul Energetic Național (SEN), contribuind la echilibrarea cererii și ofertei de energie electrică. Instalația va folosi baterii cu tehnologie LFP (litiu-fier-fosfat) cu răcire lichidă, având o capacitate de stocare totală de 400 MWh. Instalația de stocare va fi compusă din 80 de containere, fiecare având o capacitate de 5 MW. Proiectul include, de asemenea, o stație de transformare și se va conecta la SEN prin linii electrice subterane (LES 400 kV). Scopul investiției este de a valorifica potențialul solar al județului Olt, cu consecințe benefice asupra mediului, prin stocarea energiei electrice produsă din surse regenerabile”, se arată în documentația proiectului de stocare de la Slatina.
Al doilea cel mai mare proiect dintre cele cu ATR primit în 2025, gândit să aibă o putere instalată de 336 MW, este dezvoltat în apropierea centralei pe gaze de la Iernut a companiei de stat Romgaz, în extravilanul comunei Cuci, din județul Mureș. Valoarea investiției este estimată la circa 665 milioane lei plus TVA, cu termen de punere în funcțiune către sfârșitul anului 2027 sau începutul anului 2028, în funcție de disponibilitatea echipamentelor de stocare care vor trebui achiziționate. Cele mai importante sunt cele 336 de baterii Huawei Smart String, care vor fi grupate câte 6, într-un număr de 56 de containere. Racordul se va face în stația de transformare 400/220/110 kV Iernut, printr-o linie electrică subterană (LES) 400 kV în lungie de circa 2,5 – 3 kilometri. “Stația de stocare energie funcționează ca un buffer pentru energia produsă de investitor în diverse parcuri fotovoltaice de pe raza județului, permițând astfel introducerea energiei în sistemul energetic național (SEN) în mod controlat. Se elimină în acest mod situațiile în care energia produsă de sistemele fotovoltaice (care fac obiectul altor proiecte) să nu poate fi acceptată în SEN din cauza suprasolicitării rețelei”, se menționează în documentația proiectului.
În decembrie anul trecut, au fost semnate 11 contracte de finanțare nerambursabilă UE prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiecte de stocare de energie electrică, în valoare totală de 78,3 milioane euro. Proiectele subvenționate au un necesar total de investiții de peste 603 milioane euro și vor genera o capacitate operațională de stocare de 1.546 MWh. Se află în derulare și un apel de proiecte din cadrul unui program similar de sprijin pentru stocare, cu finanțare din Fondul de Modernizare al UE, al cărui buget se ridică la 150 milioane euro.



