HomeGeneralitățiSe deschide primul centru de sprijin pentru dependența de rețelele de socializare

Se deschide primul centru de sprijin pentru dependența de rețelele de socializare

spot_img

O după-amiază cu vânt, vremea nefavorabilă care a zădărnicit dorința de a petrece timpul în grădină și un smartphone luat în mână „doar pentru o clipă”. Ore mai târziu, cina a fost singurul lucru capabil să întrerupă fluxul nesfârșit de videoclipuri de pe TikTok, relatează La Stampa, citat de Agenția de presă Rador.

A fost nevoie de povestea unui băiat, relatată în timpul unui atelier școlar, pentru a da naștere unei idei care în luna septembrie va deveni realitate: la Florenţa se va deschide primul centru din Italia dedicat în întregime prevenirii și combaterii dependenței digitale în rândul tinerilor.

Proiectul se numește „Discover” și a luat naștere dintr-un parteneriat între Primăria Florenței, USL Toscana Centro (autoritatea sanitară locală) și cooperativa ReteSviluppo, o organizație care, desfășoară de mai bine de un deceniu în unități de învățământ (de la grădinițe până la universități) ateliere de prevenție și intervenții punctuale pentru cazurile grave de abuz de tehnologie sau hărțuire online (cyberbullying). Locația aleasă este semnificativă: Biblioteca Chiarugi, situată în incinta fostului spital de psihiatrie San Salvi, un loc simbol al îngrijirii și renașterii.

Ester Macrì, sociolog specializat în educația mediatică și președinte al organizației ReteSviluppo descrie geneza proiectului, indicând momentul exact în care a început totul: în timpul unei activități de clasă, un adolescent a recunoscut deschis că își petrecuse întreaga după-amiază de duminică parcurgând conținut pe telefon, pierzând complet noțiunea timpului până în momentul în care a fost chemat la masă. Macrì consideră că acest lucru nu este un incident izolat, ci mai degrabă un fenomen tot mai răspândit în rândul tinerilor.

În centrul inițiativei se va afla o zonă „fără tehnologie” (no-tech), unde utilizarea smartphone-urilor va fi strict interzisă. Aici, tinerii vor putea lua parte la experiențe ghidate de deconectare, redescoperind activități care păreau să aparțină erei de dinaintea rețelelor de socializare, precum jocurile de societate, atelierele practice și interacțiunea directă cu ceilalți. În paralel, un serviciu de asistență care oferă ascultare, îndrumare și mediere va constitui o resursă esențială pentru identificarea problemelor legate de hiperconectivitate, izolare sau tensiuni familiale generate de utilizarea excesivă a tehnologiei.

Cu toate acestea, scopul nu este interzicerea instrumentelor digitale, ci mai degrabă educarea tinerilor în privința utilizării lor conștiente. În acest sens, programul include ateliere de podcasting, design de jocuri, storytelling digital și chiar provocări creative bazate pe inteligența artificială, toate concepute pentru a transforma tinerii din spectatori pasivi în creatori activi de conținut. Macrì susține această abordare în mod explicit: tehnologia, explică ea, nu trebuie demonizată, deoarece atunci când este utilizată în mod proactiv, devine o resursă valoroasă.

Centrul, care se lansează oficial miercuri, 22 iulie, va putea găzdui zilnic până la 40 de tineri cu vârste cuprinse între 10 și 25 de ani. Deși proiectul are o durată inițială de trei ani, ambițiile primăriei din Florenţa depășesc limitele orașului, vizând crearea unui centru care să deservească întreaga regiune Toscana. Va exista și o componentă dedicată adulților: sesiuni de formare pentru părinți, profesori, educatori și antrenori, care vor aborda subiecte precum „bona digitală”, obiceiul de a se baza pe dispozitive pentru a-i ține pe copii ocupați și distrați.

Specialiştii care lucrează zilnic cu adolescenții și familiile acestora sunt îngrijorati mai ales de faptul că vârsta la care începe utilizarea inadecvată a smartphone-ului este în continuă scădere. Această tendință transformă proiectul „Discover” nu doar într-un experiment izolat, ci într-un model pe care și alte orașe italiene l-ar putea privi în curând cu interes.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img