Senatul a adoptat proiectul de lege prin care pensionarii vor beneficia de facilitățile la transportul în comun scanând codul unic de identificare de pe talonul lunar.
Pensionarii ar urma să beneficieze în curând de facilităţile la transportul în comun doar pe baza talonului lunar, care va trebui să includă un cod unic de identificare.
Un pas în acest sens a fost făcută astăzi de Senat, unde un proiect de lege în acest sens a fost adoptat cu o largă majoritate. Documentul va ajunge acum la Camera Deputaţilor.
Talonul de pensie va include un element de identificare automată, cod QR sau cod de bare, care va asigura validarea electronică a dreptului de transport, dar și identificarea unică a beneficiarului, arată documentul adoptat de Senat.
Pensionarii și veteranii de război merită mai mult decât oricine respect, grijă și demnitate, spunea senatoarea PSD Doina Federovici.
Doina Federovici, senator PSD: Proiectul de față vine cu o soluție simplă. Este o schimbare care simplifică lucrurile pentru beneficiar.
Documentul a fost susținut și de reprezentanții AUR.
Cătălin Silegeanu, senator AUR: Acest cod QR se scanează în câteva secunde, iar pensionarul scapă de drumuri la Casa de Pensii.
Din partea POT, senatorul Gheorghe Vela explică motivele pentru care s-a obținut.
Gheorghe Vela, senator POT: Forma finală trebuie să garanteze soluții de rezervă, atunci când sistemul tehnic nu funcționează.
Documentul merge acum la Camera Deputaților pentru votul decizional.



