Apa Nova a crescut prețurile pentru alimentarea cu apă potabilă și canalizare în București. Aceste măsuri sunt pentru viitoare investiții și lucrări.
Tarifele au fost ajustate
Începând cu 1 noiembrie 2026, Apa Nova a schimbat prețurile pentru alimentarea cu apă potabilă și canalizare în București. Compania a transmis, printr-un comunicat, că schimbările sunt pentru susținerea noului program suplimentar de investiții în infrastructura de apă și canalizare a Capitalei.
Programul de investiții este în valoare de de peste 520 de milioane de euro și va fi pe o perioadă de peste 10 ani și „are ca scop modernizarea și pregătirea infrastructurii orașului pentru provocările următoarelor decenii”. Apa Nova a precizat că acesta este o completare a celor deja asumate sau implementate.
Ajustarea extraordinară pentru tarifele la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul București a fost aprobată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin Decizia nr. 152/22.10.2026.
Lista acestor tarife este următoarea:
– pentru o mie de litri de apă potabilă, tariful este de 8,81 lei + TVA 11%, fiind actualizat cu 1,62 lei + TVA 11%, de la 7,19 lei + TVA 11%;
– pentru o mie de litri de apă uzată deversată în rețeaua publică de canalizare, tariful este de 4,64 lei + TVA 11%, actualizat cu 0,85 lei + TVA 11%, de la 3,79 lei + TVA 11%.
Decizia Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice este conformă cu prevederile Contractului de Concesiune și cu reglementările aplicabile prevăzute de legislația în vigoare. Actualizarea tarifară va fi reflectată în facturile emise, reprezentând consumul înregistrat începând cu data de 1 noiembrie 2026, se arată în comunicatul Apa Nova.
Clienții au fost informați că tariful cumulat pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare va crește cu 2,74 lei/m³, TVA 11% inclus, ceea ce reprezintă un impact estimat de aproximativ 27 de lei pe lună pentru o gospodărie cu un consum mediu.
Chiar și după această ajustare tarifară, Bucureștiul va avea în continuare unul dintre cele mai accesibile tarife pentru serviciile de apă și canalizare din România. Tariful Apa Nova București rămâne mult sub media națională și, totodată, printre cele mai scăzute din țară, în clasamentul celor 53 de operatori la nivel național, conform datelor ANRSC. De altfel, ponderea facturii de apă și canalizare în venitul disponibil al unei gospodării medii este estimată la aproximativ 1,2%, semnificativ sub pragul de suportabilitate de 3,5% prevăzut la nivel național pentru cheltuielile cu serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, a precizat Apa Nova.
Viitoarele lucrări vor fi în coordonare cu principalele proiecte de infrastructură ale Municipiului București. Astfel, se va evita aglomerarea de șantiere și intervenții pe aceleași drumuri.
Ce cuprinde programul de investiții
Apa Nova a transmis că planurile vizează piloni principali, implementarea efectivă urmând să se realizeze pe baza unor propuneri care vor fi aprobate anual, într-o comisie mixtă:
– Coordonarea cu lucrările majore de infrastructură urbană, printre care: lucrări la rețelele de apă și canalizare aferente modernizării liniei de tramvai 32, lucrări în zona Giulești, precum și intervenții asociate dezvoltării zonei Dimitrie Pompeiu – Pipera.
– Creșterea rezilienței sistemului și adaptarea climatică, prin: investiții în zonele în care configurația terenului favorizează acumulările de apă în timpul ploilor abundente și/sau a inundațiilor urbane; reabilitări ale marilor colectoare, cu o vechime de peste 80 de ani și construirea unor bazine de retenție pentru preluarea vârfurilor de viitură la evenimente pluviometrice de mare și foarte mare intensitate, precum și realizarea unor sisteme separative de canalizare, cu descărcarea apei meteo direct în receptorul natural în anumite zone, acolo unde va fi fezabil.
– Adaptarea capacității și îmbunătățirea rețelei de apă și canalizare: modernizări suplimentare și lucrări asupra rețelelor vechi din zona centrală și istorică, adaptarea rețelelor la dezvoltarea urbană, pentru îmbunătățirea capacității de preluare și transport.
Aproximativ 80% din suprafața orașului este astăzi impermeabilă sau semi-impermeabilă, ceea ce înseamnă că, în timpul ploilor torențiale sau de intensitate extremă, cantități masive de apă ajung într-un interval scurt de timp în sistemul de canalizare. În același timp, dezvoltarea orașului și infrastructura veche din zonele centrale impun modernizarea și redimensionarea unor rețele care trebuie să deservească Bucureștiul pentru următoarele decenii, a adăugat compania.
Valoarea programului este 520 de milioane de euro. Apa Nova București va susține direct cu 300 de milioane de euro, iar diferența rămasă este reprezentată de contribuțiile anuale achitate de companie către municipalitate, de aproximativ 20 de milioane de euro pe an până în 2037.



