Șoferii agresivi sunt tot mai des trași la răspundere cu ajutorul imaginilor surprinse chiar de ceilalți participanți la trafic. Mii de reclamații au ajuns la Poliție prin aplicația online „Abateri rutiere”, iar în 80% dintre cazurile sesizate au fost aplicate sancțiuni.
Aproape 2.300 de reclamații de la lansarea aplicației
Datele Economica.net obținute de la IGPR arată că, de la lansarea aplicației în toamna anului 2024, cetățenii au transmis aproape 2.300 de sesizări privind comportamentele agresive sau nepotrivite întâlnite pe șosele.
Numai în primele șase luni ale acestui an, polițiștii au primit peste 700 de astfel de reclamații. Sesizările trimise de cetățeni, inclusiv cele însoțite de probe video, au contribuit până acum la sancționarea a 1.900 de șoferi. Astfel, aproximativ 80% dintre reclamațiile depuse prin aplicație au avut drept consecință aplicarea unor sancțiuni.
Bucureștiul conduce detașat clasamentul sancțiunilor
Cele mai multe sancțiuni pentru comportament agresiv au fost aplicate în București. În Capitală, polițiștii au sancționat 420 de șoferi. Un număr ridicat de sancțiuni a fost înregistrat și de Brigada Autostrăzi, care a aplicat 275. În clasamentul județelor urmează Iași, cu 180 de sancțiuni, și Timiș, unde au fost înregistrate 121.
La polul opus se află Galați, Maramureș și Dâmbovița, județele din care au fost transmise cele mai puține sesizări privind încălcarea regulilor de circulație.



