Parlamentul intră de luni într-o sesiune legislativă extraordinară. Pe agenda aleșilor se află mai multe proiecte esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, dar și proiectul de lege pentru programul SAFE.
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, în această săptămână, într-o sesiune extraordinară dedicată în principal proiectelor legislative de care depinde îndeplinirea unor jaloane din PNRR și accesarea fondurilor europene. Lucrările se vor desfășura în format hibrid, aleșii având posibilitatea să voteze atât din Palatul Parlamentului, cât și online.
Camera Deputaților ar urma să aibă luni o ședință de plen, urmată de continuarea activității în comisiile de specialitate. În plus, în cursul săptămânii este prevăzută o altă reuniune a plenului. Senatorii se reunesc tot luni și ar putea convoca o nouă ședință spre finalul săptămânii, pentru dezbaterea proiectelor adoptate între timp de Camera Deputaților.
Pe agenda Parlamentului se află mai multe reforme necesare pentru evitarea unor penalizări financiare și deblocarea fondurilor din PNRR. Proiectele care vor ajunge la votul Parlamentului în sesiunea extraordinară însumează peste 1,6 miliarde de euro în granturi din PNRR, la care se mai adaugă alte trei miliarde în decursul următoarelor trei luni, a explicat vineri Ilie Bolojan.
Unul dintre proiecte introduce un mecanism de recompensare a angajaților ANAF și ai Autorității Vamale, în funcție de veniturile suplimentare aduse la bugetul de stat.
Un alt proiect modifică Codul administrativ și reglementează cariera funcționarilor publici, organizarea concursurilor și promovarea pe criterii de performanță.
Parlamentarii vor dezbate și Codul Urbanismului, care reunește într-un singur act normativ regulile privind autorizarea construcțiilor și amenajarea teritoriului. Pentru București, proiectul prevede ca, începând din 2028, autorizațiile de construire să fie emise de Primăria Capitalei, și nu de primăriile de sector.
Pe ordinea de zi se află și proiecte privind decarbonizarea sectorului energetic, modernizarea sistemelor de încălzire și răcire, dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen și organizarea pieței energiei.
De asemenea, parlamentarii vor analiza un proiect care consolidează legislația privind integritatea în funcția publică, vizând regimul incompatibilităților, conflictele de interese, declarațiile de avere și atribuțiile Agenției Naționale de Integritate.
Joi, premierul Ilie Bolojan a declarat că sesiunea extraordinară ar urma să includă șase capitole majore de reformă:
- introducerea unui sistem de recompensare a angajaților ANAF și ai Vămii pentru creșterea încasărilor la buget;
- noi reguli privind cariera și evaluarea performanței funcționarilor publici și a personalului contractual;
- adoptarea Codului Urbanismului, care are un impact estimat la peste 900 de milioane de euro;
- două proiecte privind decarbonizarea: unul referitor la înlocuirea sistemelor de încălzire ineficiente, iar celălalt la investițiile în tehnologia hidrogenului;
- modificări privind incompatibilitățile și atribuțiile Agenției Naționale de Integritate;
- legea salarizării unitare.
Legea salarizării ar putea fi votată într-o altă sesiune extraordinară
După o săptămână de negocieri și întâlniri tehnice, Guvernul nu a obținut nici acordul sindicatelor, nici consensul politic necesar pentru adoptarea legii salarizării. Sindicatele din Sănătate și Educație au boicotat consultările, acuzând Executivul că mimează dialogul social, iar liderii coaliției admit că proiectul nu mai poate fi adoptat în actuala sesiune extraordinară.
„Evident că, așa cum arată lucrurile în acest moment, este puțin probabil ca acest proiect să intre în această sesiune parlamentară. Putem avea una sau două sesiuni extraordinare pentru a închide și acest jalon foarte important”, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
La rândul său, premierul Ilie Bolojan a afirmat, după ședința de Guvern de joi, că discuțiile privind legea salarizării continuă, însă este puțin probabil ca proiectul să ajungă în Parlament în cursul săptămânii viitoare.
„Discuţiile pe salarizare au continuat şi astăzi, vor continua şi mâine şi, dacă e să fac o apreciere personală, consider că, în faza în care suntem, este puţin probabil să avem o dezbatere a acestui proiect săptămâna viitoare. Consider că, în două-trei zile, discuţiile ar putea fi încheiate, astfel încât, într-o nouă sesiune extraordinară, la începutul lunii august, Parlamentul să poată dezbate şi această lege foarte importantă”, a declarat premierul.
Bolojan a explicat că nu mai există timpul necesar pentru ca legea să fie discutată în actuala sesiune extraordinară, întrucât nu s-a ajuns încă la o formă finală a proiectului și nici la un acord politic, deși negocierile s-au desfășurat în această perioadă sub patronajul Președinției.
Premierul a adăugat că își exprimă speranța ca, având în vedere angajamentele asumate și impactul major al legii asupra bugetului și a sistemului de salarizare din sectorul public, să fie găsită o formulă pentru adoptarea acesteia.
„Cea mai facilă variantă este printr-o dezbatere parlamentară. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, proiectul nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului. Dar mi-e greu astăzi să estimez ce se va întâmpla în trei zile, într-o săptămână sau două și nu este cazul să speculez”, a mai spus Ilie Bolojan.
„În termeni de impact financiar, neadoptarea legii ne aduce o pierdere importantă de bani, 770 de milioane de euro, dar nu faci nicio economie la cheltuielile de salarii. De ce? Pentru că dacă acest proiect nu se aplică, indiferent de ce guverne vom avea din toamnă, începând cu 1 ianuarie vor fi indexate salariile. O indexare cu o cifră de 7% ne duce exact la această creștere de 12 miliarde. Prin urmare, nu doar că nu vom avea economie, ci nedreptățile care există astăzi vor fi și mai mult potențate”, a mai adăugat premierul interimar.
Vineri, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu a transmis că PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care aduce austeritate şi sărăceşte românii.
“Îi transmit lui Ilie Bolojan că PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care aduce austeritate şi sărăceşte românii, o lege care distruge atât sistemul de sănătate, cât şi pe cel de educaţie! Înţeleg că şi-a asumat eşecul actualului proiect pe care n-a reuşit să-l finalizeze pentru a fi dezbătut săptămâna viitoare, în sesiune extraordinară. Putem face alte sesiuni, dacă va fi nevoie, însă doar pentru un proiect dezbătut înainte cu toate confederaţiile sindicale, într-un dialog social real, nu mimat penibil, ca până acum”, a transmis Sorin Grindeanu.
Cei de la PNL și USR le reproșează social-democraților că legea salarizării este în lucru încă din 2021 și că, în tot acest timp, proiectul a fost coordonat de trei miniștri ai Muncii din partea PSD.



