Premierul interimar Ilie Bolojan, a anunțat, joi, că este ”puțin probabil” ca proiectul noii legi a salarizării să fie dezbătut în parlament săptămâna viitoare. Bolojan a dat, în acest context, și un termen la care s-ar putea întâmpla asta.
Bolojan confirmă blocarea, cel puțin temporară, a proiectului legii salarizării. Premierul interimar a anunțat joi seară că este ”puțin probabil” ca proiectul noii legi a salarizării să fie dezbătut în parlament săptămâna viitoare.
”Este puțin probabil să avem o dezbatere pe acest proiect săptămâna viitoare. Poate într-o nouă sesiune extraordinară. (…)
Chiar dacă suntem pe ultima sută de metri, noi nu trebuie să ne prioritizăm imaginea, ci interesul României”, a spus prim-ministrul, care a dat ca termen posibil o sesiune a parlamentului din august.
Ilie Bolojan a reiterat cu aceeași ocazie că proiectul legii salarizării ”aduce mai multă echitate în salarizarea personalului bugetar” și ”nu va scădea niciun venit”.
La final, vor crește două treimi din salarii, iar o treime din salarii vor stagna până când vor fi ajunși din urmă de către celelalte două treimi”, a mai spus premierul, care a exemplificat prin ministere ai căror angajați au salarii duble față de cei din alte instituții similare, deși prestează aceeași muncă.
În același context, Bolojan a transmis un mesaj și pentru partidelele parlamentare, adresat în special celor care nu vor să susțină legea: ”A nu vota un proiect nu este o soluție pentru anii următori”.



