Câștigarea titlului de campion mondial de către Spania va îmbogăți fiecare jucător din selecționata lui Luis de la Fuente (65 de ani) cu o sumă considerabilă. Pe lângă faptul că federația iberică de fotbal se alege cu 51 de milioane de dolari pentru râvnitul trofeu, Lamine Yamal (19 ani) și coechipierii săi și-au negociat câte un bonus consistent, jucătorii primind 45% din premiile distribuite de FIFA.
Potrivit presei internaționale, fiecare fotbalist din prima reprezentativă a Spaniei va avea o sumă consistentă de bani 756.000 de euro brut pentru CM 2026 ceea ce consemnează un record – orientativ, când ibericii au câștigat pentru prima dată trofeul, la Mondialul din 2010, prima fiecăruia s-a ridicat la 600.000 de brut.
Messi, în lacrimi la finele ultimului său Mondial din carieră
Reamintim că Spania a ridicat deasupra capului trofeul de campioană mondială, după ce a învins, duminică, Argentina, scor 1-0, grație reușitei lui Ferran Torres (‘106, 26 de ani), punând capăt speranțelor lui Lionel Messi (39 de ani) de a își apăra titlul la ultimul său Mondial din carieră. De altfel, la finele partidei de la CM2026, cel care este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile a fost surprins cu ochii în lacrimi, dat fiind deznodământul celui din urmă turneu de anvergură pe care îl trăiește. Totuși, sud-americanii n-ar fi putut spera la altceva, luând în considerare dinamica meciului de finală de la Campionatul Mondial și faptul că au fost dominați permanent de spanioli: argentinienii n-au reușit nici măcar un șut pe poartă până în reprizele suplimentare de prelungiri, disputând ultimele zeci de minute în inferioritate numerică – de parcă nu era suficient ritmul „șchiopătat” în timpul regulamentar, în minutul 90+3, Enzo Fernández (25 de ani) și-a lăsat echipa în 10 oameni, după ce a primit al doilea cartonaș galben, în urma unui fault dur asupra lui Pau Cubarsí (19 ani), intrând în forță cu crampoanele înainte, fără să atingă mingea în vreun moment.



