HomeGeneralitățiIslanda este cea mai sigură ţară din lume în 2026!

Islanda este cea mai sigură ţară din lume în 2026!

spot_img

Institutul pentru Economie şi Pace din Australia a întocmit clasamentul celor mai sigure ţări din lume în acest an iar micuța insulă din nordul Atlanticului rămâne pe prima poziție pentru al nouăsprezecelea an consecutiv!

Pe lângă Islanda, în top 10 sunt 7 state europene, iar România se află în zona verde, pe locul 45.

După Islanda, în clasamentul siguranţei, pe locurile următoare se clasează Noua Zeelandă, Elveţia, Slovenia şi Irlanda.

De menţionat că, în privinţa siguranţei, ţara noastră se află înaintea unor naţiuni mult mai dezvoltate precum SUA, Franţa, Grecia, Emiratele Arabe Unite sau China.

Ironic este faptul că Islanda de fapt nici nu are măcar armată proprie, această țară fiind singurul membru NATO care nu deține o armată permanentă, apărarea sa fiind asigurată prin tratate de securitate cu aliații.

Cercetarea a analizat 163 de ţări pe baza conflictelor interne şi internaţionale, a militarizării, a siguranţei şi securităţii.

Studiul a mai reliefat faptul că pacea globală s-a deteriorat pentru al 12-lea an consecutiv şi că în prezent numărul conflictelor în lume este la cel mai înalt nivel din ultimii 80 de ani.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img