HomeExterneUE a deschis o ușă pentru a comunica la Kremlin

UE a deschis o ușă pentru a comunica la Kremlin

spot_img

Biroul preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, a stabilit „contacte succinte la nivel diplomatic” cu Kremlinul în ultimele săptămâni „pentru a deschide canale de comunicare”, a declarat miercuri un oficial al UE, informează AFP şi Reuters.

„Nu s-a discutat nimic de fond“, a precizat oficialul, care a vorbit sub condiţia anonimatului. „În orice scenariu viitor, UE are interese specifice care vor trebui apărate, de aceea este important să existe canale diplomatice stabilite cu Rusia“, a explicat el.

„UE nu este un mediator. Ea sprijină Ucraina în eforturile sale de a ajunge la o pace justă şi durabilă“, a precizat oficialul.

Liderii europeni au intensificat în ultimele săptămâni discuţiile privind posibilitatea unor negocieri directe cu Rusia pe tema războiului din Ucraina şi a unor chestiuni de securitate mai ample, după ani de izolare diplomatică a Moscovei.

Cu toate acestea, ei nu au ajuns încă la un acord pentru o abordare comună, iar unele ţări şi-au exprimat reticenţa faţă de implicarea în negocieri cu Moscova.

Până în prezent, Statele Unite au condus eforturile diplomatice pentru încheierea unui acord de pace între Ucraina şi Rusia.

Unii lideri europeni s-au opus, de asemenea, eforturilor depuse de Marea Britanie, Franţa şi Germania – cunoscute sub denumirea de E3 – de a prelua conducerea diplomatică a Europei în orice dialog cu Moscova.

Miercuri, prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi-a reînnoit apelul pentru numirea unui emisar unic al Uniunii Europene care să se ocupe de contactele cu Rusia în legătură cu Ucraina. Ea a sugerat că acea persoană nu ar trebui să provină dintr-una dintre marile ţări europene.

Meloni a declarat reporterilor la finalul summitului G7 din Franţa că proliferarea grupurilor diplomatice în cadrul Europei riscă să creeze confuzie, fiind astfel important să se găsească o singură voce care să vorbească în numele blocului în relaţiile cu Rusia.

„Ar fi foarte dificil să propunem pe cineva din una dintre cele mai mari ⁠ţări europene“, a declarat ea reporterilor, adăugând: „În opinia mea, propunerea ​unui astfel de candidat ar îngreuna ajungerea la un acord, aşa că m-aş orienta mai degrabă către ​puterile de dimensiuni medii din UE“.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski – care urmează să se alăture liderilor UE la summitul de joi de la Bruxelles – a insistat ca Europa să joace un rol mai activ.

Oficialul de la biroul preşedintelui Consiliului European – care prezidează reuniunile liderilor UE – a precizat că Antonio Costa „a coordonat îndeaproape cu liderii europeni posibilele demersuri faţă de Rusia şi subiectele care vor fi discutate atunci când va veni momentul potrivit“.

Ambasadorii Marii Britanii, Franţei şi Germaniei în Rusia au solicitat săptămâna trecută organizarea unor discuţii directe între Moscova şi Kiev, în cadrul unei întâlniri excepţionale care a avut loc joia trecută la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.

Marţi, la reuniunea G7 la care a participat şi Zelenski, în Franţa, preşedintele SUA Donald Trump a declarat că Moscova ar trebui să „ajungă la un acord“ pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei.

Zelenski, la rândul său, a afirmat că Vladimir Putin a respins propunerea unei întâlniri în cadrul G7, dar a precizat că i-a sugerat lui Trump posibilitatea unei întâlniri cu liderul rus în Statele Unite.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img