Manifestanţii au spart geamurile unei bănci şi au incendiat o maşină Tesla la Geneva duminică în cadrul unui marş de protest împotriva summitului G7, care se va deschide de cealaltă parte a frontierei la Evian-les-Bains (Franţa), relatează Reuters şi AFP, conform Agerpres.
Marşul, care nu a fost integral paşnic, a reunit circa 7.000 de persoane, potrivit poliţiei, care a declarat că a confiscat cuţite şi dispozitive pirotehnice de la manifestanţi.
Manifestanţii au lansat sticle, pietre, bucăţi de ciment şi petarde în direcţia forţelor de ordine, care au replicat prin grenade lacrimogene. Mai multe clădiri au fost luate drept ţintă, în special PricewaterhouseCoopers şi sediul Uniunii internaţionale a telecomunicaţiilor (UIT).
Aceştia susţineau că protestează împotriva G7, simbol – potrivit lor – al concentrării puterilor politice şi economice. Săptămâna trecută, Elon Musk, proprietar al grupului Tesla şi fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, a devenit primul trilionar din lume, alimentând ideea că inegalităţile continuă să se adâncească în lume.



