HomeInterneTot nu avem Secţie de Arşi: Militarii răniți în explozie, trimişi în...

Tot nu avem Secţie de Arşi: Militarii răniți în explozie, trimişi în Belgia!

spot_img

Cei doi militari care au suferit arsuri grave în urma exploziei produse luni într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, au fost transferați în regim de urgență la Spitalul „Regina Maria Astrid” din Bruxelles, informează Departamentul pentru Situații de Urgență.

„Decizia transferului a fost luată în urma evaluării medicale efectuate de specialiști, având în vedere gravitatea leziunilor. Ambii pacienți sunt intubați, ventilați mecanic și prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii superioare”, a precizat DSU.

Inițial, militarii au fost stabilizați în secția de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, după care s-a decis transferul lor imediat către un centru specializat pentru tratamentul marilor arși.

Cei doi au fost duși cu ambulanțele, escortate de către poliție, la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava.

„La Suceava, victimele au fost îmbarcate la bordul unei aeronave C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale. Asistența medicală pe durata zborului este asigurată de o echipă formată din doi medici și doi asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgență București, alături de personal medical militar al MApN”, a transmis DSU.

Misiunea complexă de salvare este rezultatul cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale, mai precizează sursa citată.

O explozie urmată de un incendiu a avut loc pe un poligon al Armatei Române în timpul casării de muniție, doi militari fiind răniți și duși la Spitalul de Urgență Botoșani, potrivit MApN.

Ministerul a spus că incidentul a avut loc la ora 13:00 într-un poligon aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice al Forțelor Terestre.

„Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm). Comandantul unității a dispus cercetarea circumstanțelor producerii incidentului”, a mai transmis sursa citată.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img