Zi de mare sărbătoare la Mănăstirea Prislop, în județul Hunedoara. Vineri are loc slujba de canonizare a părintelui Arsenie Boca, după ce Sfântul Sinod l-a trecut, în luna februarie, în rândul sfinților.
Va fi cinstit în fiecare an în ziua de 28 noiembrie. Mii de oameni din toată țara sunt așteptați să ajungă la evenimentul religios.
Primii pelerini au ajuns la Prislop încă de joi. Unii l-au cunoscut personal pe cel numit „Sfântul Ardealului”, iar acum au venit să se roage la mormântul său. În calendarele ortodoxe a fost trecut drept Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Arhimandrit Andrei Coroian, vicar administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei: „Dânsul avea darul acesta, se ruga și se vindeca om paralizat și când era în viață. Așteptau săptămâni la rând, chiar o lună.”
Alții s-au bucurat de ajutorul părintelui și după trecerea sa la cele veșnice, în 28 noiembrie 1989.
Altarul Catedralei Naționale nu mai poate fi vizitat. Cât timp mai rămâne deschisă cea mai mare biserică ortodoxă din lume
Zeci de voluntari au pregătit scena unde, azi, este oficiată slujba. Sunt așteptați mii de pelerini, care vor avea de parcurs câțiva kilometri pe jos. 200 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați în zonă.



