Papa Leon al XIV-lea va merge în Turcia iar apoi în Liban din 27 noiembrie pe 2 decembrie. Va fi prima călătorie papală în străinătate, de când a fost ales în luna mai, a anunţat marţi Vaticanul.
Papa Leon al XIV-lea va fi la Iznik, în N-V Turciei, între 27-30 noiembrie iar apoi în Liban, între 30 noiembrie şi 2 decembrie.
În luna iulie, suveranul pontif anunţase chiar el că va merge în Turcia, unde va fi marcat un eveniment major din istoria creştinătăţii.
În Turcia, acum 1.700 de ani s-a întrunit Primul conciliu de la Niceea, este localitatea care astăzi poartă numele de Iznik. Oraşul Iznik se află la circa 100 de km de Istanbul.
Aici, în anul 325 împăratul Constantin cel Mare a convocat primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine. Iar aceste baze doctrinale sunt şi la ora actuală recunoscute de numeroase confesiuni creştine.
Iniţial, Papa Francisc planificase să meargă la Iznik, în Turcia, la finele lui mai. Dar, acesta s-a stins din viaţă pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani. Dar, el ajunsese în Turcia, în 2014, la Istanbul şi în Ankara unde s-a întâlnit cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
În Liban, mesajul de pace se va afla în centrul vizitei Papei Leon al XIV-lea, în vârstă de 70 de ani. O ţară multiconfesională care s-a angajat să dezarmeze, printre alte organizaţii, mişcarea şiită pro-iraniană Hezbollah.
În ciuda unui armistiţiu intrat în vigoare în noiembrie 2024, Israel menţine trupele sale în poziţii frontaliere considerate strategice, în sudul Libanului şi continuă să atace combatanţi ai Hezbollah şi infrastructurile acestei mişcări.
Papa Leon al XIV-lea va deveni, astfel, al treilea suveran care va vizita Libanul, după Papa Ioan Paul al II-lea (în 1997), şi Papa Benedict al XVI-lea (în 2012). Actualul suveran pontif va vizita o mănăstire aflată la nord de Beirut.
Preşedintele libanez, Joseph Aoun a salutat, imediat, anunţul Vaticanului şi vorbeşte de “un moment istoric prin care este reafirmat rolul Libanului în cadrul bisericii, ca spaţiu de libertate, coexistenţă şi umanitate”.
Vizita Papei este în sine un apel la pace, consideră liderul de la Beirut.



