HomeSportAlexander Isak, cel mai scump transfer din istoria Premier League

Alexander Isak, cel mai scump transfer din istoria Premier League

spot_img

Liverpool a ajuns la un acord cu Newcastle pentru transferul lui Alexander Isak. Atacantil suedez al “coțofenelor” a fost în centrul atenției vara aceasta, după ce i-a anunțat pe șefii câștigătoarei Cupei Ligii Angliei de anul trecut că nu mai vrea să continue pe St. James’ Park.

A fost o adevărată telenovelă în jurul transferului atacantului suedez, dar cele două cluburi au reușit să ajungă la un numitor comun chiar înaintea finalului perioadei de transferuri.

Liverpool a bătut palma cu Newcastle pentru Alexander Isak! 130 de milioane de lire sterline pentru cel mai scump transfer din istoria Premier League
Potrivit lui Fabrizio Romano, Alexander Isak a plecat la Liverpool chiar de noaptea trecută pentru a efectua vizita medicală. Odată cu această mutare, Liverpool va doborî și recordul pentru cel mai scump transfer din istoria Premier League.

Newcastle va încasa 130 de milioane de lire sterline pentru transferul lui Alexander Isak la Liverpool, adică puțin peste 150 de milioane de euro. În ceea ce îl privește pe suedez, singura lui opțiune vara aceasta a fost formația de pe Anfield. Potrivit The Athletic, Isak va semna cu Liverpool un contract valabil pe următorii șase ani.

Alexander Isak nu a făcut parte din lotul lui Newcastle vara aceasta care s-a pregătit în Asia. El nu a fost în lot nici în primele 3 etape din Premier League. Chiar și în aceste condiții, el a fost convocat la naționala Suediei pentru meciurile din luna septembrie. În etapa a doua, Liverpool s-a impus dramatic pe St. James’ Park cu 3-2, grație unui gol marcat în minutul 90+11.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img