HomeSportIar a căzut transferul lui Ianis Hagi

Iar a căzut transferul lui Ianis Hagi

spot_img

Selecționerul Mircea Lucescu, fără să pronunțe numele echipei cu care discută Ianis Hagi, a dezvăluit că au apărut unele probleme la negocieri.

”Deocamdată, nu a semnat. Mai sunt niște probleme, am vorbit și cu Gică. În sfârșit, vom vedea. Ar trebui să semneze”, a declarat Mircea Lucescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Publicații importante din Turcia, precum Fanatik sau Hurryiet, au scris recent că Fatik Karagumruk l-a convins pe Ianis Hagi cu un salariu de un milion de euro pe an, dar și cu o clauză rar întâlnită.

Concret, în contractul lui Ianis Hagi ar urma să fie inclusă o clauză potrivit căreia jucătorul va încasa un procent dintr-un eventual viitor transfer al său de la Fatih Karagumruk.

Ianis Hagi a avut recent pe masă și o propunere de la Rapid, negocieri în care a fost implicat inclusiv selecționerul Mircea Lucescu, dar a ales să-și continue cariera în străinătate.

Dan Șucu s-a întâlnit personal cu Ianis Hagi pentru a încerca să-l convingă să semneze cu Rapid. I-a propus inclusiv un plan prin care, din Giulești, putea ajunge mai ușor la Genoa, clubul din Serie A patronat de român, dar Ianis Hagi a decis să refuze.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img