HomeExterneAlcoolul, legalizat în Arabia Saudită!

Alcoolul, legalizat în Arabia Saudită!

spot_img

Arabia Saudită se pregătește intens de Cupa Mondială 2034, pe care o va organiza în premieră, cu investiții financiare uriașe.

Numai cele 15 superstadioane care se construiesc în prezent costă în jur de 20 de miliarde de euro. Până la turneul final de peste nouă ani, arabii au făcut o schimbare istorică și au modificat o lege aflată în vigoare din 1952 încoace!

Legea alcoolului se schimbă în Arabia Saudită
Potrivit Turkiye Today, Arabia Saudită va permite distribuirea și consumul de alcool începând cu 2026. De 73 de ani, aceste lucruri erau strict interzise și se pedepseau inclusiv cu închisoarea.
Schimbarea e făcută în contextul Cupei Mondiale 2026, pe parcursul căreia sunt așteptați mulți turiști în Arabia Saudită, deși turneul e ținut în SUA, Canada și Mexic.

Prin astfel de schimbări, arabii vor să ajungă în rând cu restul lumii, dar în același timp să nu devieze prea mult de la tradiții, o politică stabilită de Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al coroanei, dar conducător de facto al statului.
Consumul de alcool va fi permis, așadar, pe durata turneului final, dar exclusiv în zone destinate turiștilor și cu anumite limitări. De exemplu, băuturile cu mai mult de 20% concentrație de alcool vor rămâne interzise.

Planul inițial era ca alcoolul să fie interzis la CM 2034, dar între timp arabii s-au răzgândit. Astfel, consumul de alcool va fi permis atât la turneul final din 2026, cât și la cele de peste patru, respectiv opt ani.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img