Romgaz, prin filiala sa implicată în proiectul Neptun Deep, a formulat o cerere de chemare în judecată având ca obiect dizolvarea Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Aceasta după ce organizația de mediu încercat să blocheze în instanță proiectul Neptun Deep, dar a pierdut pe fond. Ministrul acuză ONG-ul de faptul că este folosit drept paravan de o altă fundație, pentru a colecta donațiile publicului.
Cererea Romgaz a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 (dosar nr. 17337/299/2025). „Este un demers legal, corect și moral, în premieră pentru România”, a precizat ministrul Energiei, într-o postare pe Fecebook.
„Legea permite accesul liber la justiție și conferă calitate procesuală activă Greenpeace pentru a ataca proiecte de miliarde de euro. Corelativ, atunci când demersurile litigioase se dovedesc neîntemeiate, aceste ONG-uri trebuie să poată răspunde cel puțin pentru cheltuielile de judecată, dacă instanța decide în acest sens. Aceasta este legea și nimeni nu este mai presus de ea.
În cazul de față, prin sentințele civile nr. 667/2025 și 4887/2025, cererile formulate de Fundația Greenpeace împotriva Proiectului Neptun Deep au fost respinse, ONG-ul fiind obligat la plata a 380.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către titularii proiectului”, a precizat Burduja.
În urma demarării executării silite, Romgaz a constatat că Greenpeace România este insolvabilă, neavând niciun fel de active, bunuri mobile sau imobile, disponibilități bănești, sau vreun cont deschis la unitățile bancare.
„Transparență și corectitudine? Din păcate, nu. Impozite plătite pentru eventualele activități lucrative? Nu. Totul mascat, disimulat sub forma unei alte entități”, a continuat Burduja.



