HomeInterneSe amână Legea salarizării unice

Se amână Legea salarizării unice

spot_img

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunță că Legea salarizării unice se amână. Boloș spune că România va reconsidera modul în care implementează proiectele prin PNRR și că există posibilitatea ca prioritățile să fie schimbate.

”În luna iunie, obligatoriu trebuie să depunem cererea de plată numărul patru, pentru că ea are o valoare de 5 miliarde de euro. În ea vor fi devansate, acum, spun așa în premiera, aceste lucruri, un număr de aproximativ 53 de jaloane pe care le avem cumva îndeplinite în avans. Vom propune alte șase jaloane și ținte care să le amânăm. Deci, cumva restructurăm puțin cererea de plată numărul patru, dar termenul rămâne fix, respectiv luna iunie, indiferent ce se întâmplă. În momentul de față, propunerea este ca legea salarizării unice să se ducă în ultima cerere de plată și de asemenea, proiectele de investiții din domeniul medical, respectiv cabinetele medicale individuale și ambulatoriile, să le amânăm în următoarea cerere de plată, ca să existe timpul fizic necesar pentru ducerea la bun sfârșit și să nu plătim penalități care de asemenea ar afecta resursele financiare ale României.”, a declarat Marcel Boloș.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img