HomeInterneCFR introduce săptămâna de lucru de 4 zile

CFR introduce săptămâna de lucru de 4 zile

spot_img

Pe fondul scăderii dramatice a volumelor transportate pe calea ferată, CFR propune un plan de reorganizare. Printre măsurile avute în vedere se numără și o reducere pentru săptămâna de lucru la patru zile. Aceasta vine la pachet cu o micșorare corespunzătoare a salarizării.

Documentul, consultat de clubferoviar.ro, a fost aprobat de AGA CFR SA și prevede:

„În cazul reducerii temporare a activității, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână. Se va face cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului. Va avea loc consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților după caz”.

Ce angajați sunt vizați: „Măsura se aplică personalului tehnic-administrativ și cel muncitor (L.CT, IFTE, trafic) care deservesc linii de circulație cu volum al prestației foarte redus. Excepție fac secțiile de circulație magistrale și principale. Inventarierea acestor secții și a numărului de personal aferent se face de către sectorul exploatare” se arată în documentul respectiv.

Liderul sindical al CFR SA, Grigore Mare, a declarat pentru sursa citată că nu crede că se va ajunge la aplicarea măsurii.

„Ce facem? Tăiem salariile si apoi punem ore suplimentare? E o măsura populistă. În plus, măsura se aplică potrivit Codului Muncii doar acolo unde o companie e în dificultate, nu oricărei companii, ceea ce nu e cazul CFR SA” spune sindicalistul.

Reamintim că introducerea săptămânii de lucru de patru zile cu reducerea corespunzătoare a salariilor se aplică de anul trecut la CFR Marfă.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img