Kievul şi Washingtonul au convenit asupra prevederilor unui acord care le oferă întreprinderilor americane un acces la minerale strategice ucrainene, declară un oficial ucrainean AFP şi anunţă că acordul ar putea fi semnat vineri la Washington.
Clauzele defavorabile Ucrainei ale acordului – care ar putea fi semnat vineri – au fost retrase de către Washington, declară această sursă
”Oficiali guvernamentali lucrează la detalii (…). Avem în vedere o vizită la Washington vineri pentru semnarea acordului”, declară AFP această sursă sub protecţia anonimatului. Se precizează că americanii au ”ridicat toate clauzele care nu ne conveneau, mai ales cele 500 de miliarde de dolari” pe care mineralele ar fi urmat să le aducă Statelor Unite.
Preşedintele american voia să obţină acest acord care să compenseze Washingtonul în contul ajutorului militar şi financiar deja livrat, iar administraţia sa şi-a multiplicat presiunile asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru ca să semneze acest document.
Preşedintele ucrainean a respins o primă versiune a acestui acord, clamând că ”Ucraina nu este de vânzare”. Preşedintele american a dat asigurări luni că un acord cu Ucraina privind mineralele este ”foarte aproape”.
SUA au bătut palma! Dar cu… Ucraina!
Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.