HomeExterneChinezii preiau gunoiul din Vrancea

Chinezii preiau gunoiul din Vrancea

spot_img

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, Nicușor Halici, a avut, marți, o întâlnire cu reprezentanți ai unor investitori chinezi, care au venit la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret pentru o primă analiză a potențialului de valorificare a deșeurilor din județ, acestea putând fi transformate în biogaz și energie electrică.
Pe lângă beneficiile privind protecția mediului, realizarea unui astfel de proiect la Haret ar avea beneficii semnificative și pentru comunitate, prin reducerea costurilor pentru serviciile de salubritate pe care le plătesc vrâncenii.
„Am venit cu câțiva reprezentanți ai unor investitori străini, pentru a vedea condițiile și potențialul pentru a dezvolta procesarea și valorificarea deșeurilor de toate tipurile, chiar dacă aici vorbim în special de deșeuri reciclabile și menajere. Pe de o parte, trebuie să maximizăm valorificarea deșeurilor, scăzând astfel prețurile la colectare, adică bani mai puțini plătiți de vrânceni. Pe de altă parte, să protejăm mediul prin neutralizarea acestor deșeuri și transformarea lor în biogaz și energie electrică. Eu îmi doresc foarte mult să se întâmple această investiție, care va avea ca și esență scăderea costurilor, pe mine asta mă interesează, dincolo de a proteja mediul și de a avea o durată de viață mai mare pentru celula unu. Vom face toate analizele necesare și vom lua decizia cea mai eficientă“, a declarat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
Potrivit președintelui CJ Vrancea, investiția necesară pentru un astfel de proiect variază între 800.000 euro și 1,5 milioane euro pe tona de gunoi prelucrată, în funcție de tipul de producție: gaz, energie electrică sau alte reziduuri utile pentru agricultură. Implementarea unui astfel de proiect la CMID Haret este facilitată și de rețeaua de înaltă tensiune pentru transportul energiei electrice deja existentă și magistrala de gaz care trece la numai câteva sute de metri de centru.
Valorificarea deșeurilor presupune, în mod automat, producerea de energie electrică sau biogaz. Prezența noastră aici este motivată de posibilitatea racordării la sistemul național de transport al energiei electrice Transelectrica și la sistemul de distribuție a gazelor Transgaz. De asemenea, ne bucură faptul că implicarea noastră poate contribui la reducerea costurilor pentru populație, ceea ce este un aspect foarte important pentru noi‘, a subliniat Constantin Benclinov, reprezentantul investitorului străin. Discuțiile cu investitorii vor continua și în perioada următoare, pentru a stabili fezabilitatea investiției în Vrancea. În România, mai există astfel de investiții doar la Cluj și în Vâlcea.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img