HomeSportȘucu, ultima ofertă pentru Hagi!

Șucu, ultima ofertă pentru Hagi!

spot_img

Daily Record dezvăluie că Genoa ar veni cu o ofertă de ultimă oră pentru a-l lua pe Ianis Hagi de la Rangers.

Tentativa lui Dan Șucu de a-l lua pe Ianis Hagi la Genoa este văzută de tabloidul scoțian și ca un test pentru Rangers. „Acum se va vedea dacă clubul vrea într-adevăr să-l păstreze”, scriu jurnaliștii scoțieni.
Aceștia au aflat, din Italia, că Șucu ar fi dispus să dea 4,8 milioane de euro în schimbul internaționalului român. Este vorba de-o ofertă „pe ultima sută de metri”, întrucât mercato invernal se încheie luni seară atât în Scoția, cât și în Italia.

Dacă eșuează acum, discuțiile s-ar putea relua la vară, în cazul în care Rangers accesează opțiunea din contractul jucătorului și i-l prelungește în aceleași condiții.

Genoa l-ar finanța pe Ianis Hagi din banii pe Albert Gudmundsson
Dar tocmai aici este problema. Rangers ar vrea să apeleze la clauza respectivă, însă numai dacă Ianis acceptă un salariu mai mic decât câștigă acum. Iar conform actualului contract, mijlocașul în vârstă de 26 ani încasează 833.000 de euro pe sezon. E al 12-lea în ierarhia lui Rangers.

Genoa, la rându-i, nu stă bine cu banii, în ciuda venirii lui Dan Șucu. Gazzetta dello Sport a explicat că clubul speră ca Fiorentina să-l transfere definitiv pe islandezul Albert Gudmundsson și astfel să facă rost de 18 milioane de euro. Bani din care să-l poată cumpăra pe Ianis Hagi și să-i asigure și salariul.

Rangers l-a constrâns pe Ianis Hagi să renunțe la o mărire de salariu stipulată în contract
Ianis a avut un sezon în alb și negru, până acum, la Rangers. În debutul stagiunii, clubul a mizat pe faptul că va pleca. Dar când a văzut că nu e cazul, i-a cerut să renunțe la o clauză din contract potrivit căreia îi creștea salariul lunar cu 7.500 de euro din momentul în care bifa 100 de meciuri oficiale.

Hagi a fost expediat la echipa a doua până-n octombrie, când a acceptat condiția impusă de club. Apoi, întors în lotul lui Philippe Clement, și-a recâștigat rapid postul de titular și are 17 apariții în toate competițiile sezonului, mai puțin Europa League, unde n-a fost înscris.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img