Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc luni seara în oraşul Sindirgi, situat în provincia Balikesir, din vestul Turciei, a anunţat agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor AFAD....
Aeroportul Cluj-Napoca anunță lansarea a noi rute către cinci destinații din sezonul de iarnă 2025-2026. Este vorba de zboruri spre Marrakesh (Maroc), Stockholm Skavsta (Suedia), Billund (Danemarca), Tel Aviv...
Pentru prima dată, India a provocat, joi, o ploaie artificială deasupra capitalei New Delhi, prin „însămânţarea” norilor cu ajutorul unui avion, scopul fiind de a mai disipa ceaţa de...
Distribuitorul francez a angajat o bancă de investiții pentru a evalua apetitul cumpărătorilor, într-un moment în care dorește, de asemenea, să se retragă din Argentina și Polonia, scrie presa...
BNR va introduce în circuitul numismatic, în premieră, o monedă din tombac cuprat cu suprafața colorată, începând din 27 octombrie 2025.
„Va fi o monedă colorată, prima de acest fel...
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, vor avea loc, de vineri până duminică, la sediul instituţiei muzeale, transmite...