Acționarii Nuclearelectrica au aprobat joi, cu peste 90% din voturi, adoptarea deciziei finale de investiție (FID) în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) care folosesc tehnologia americană NuScale, pe locul...
Mai mulţi potenţiali investitori interesaţi de cumpărarea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, fostul Sidex, dintre cei 13 cu care s-au purtat discuţii, au solicitat deja caietul de sarcini al licitaţiei...
Un şofer de camion şi-a pierdut viaţa în sud-vestul Franţei într-un accident legat de furtuna Niles, care a adus vânturi de peste 160 km/h şi a lăsat aproximativ 850.000...
Dacă ar exista o competiție europeană a corupție, România ar urca pe podium fără emoții. Indicele de Percepție a Corupției 2025, publicat de Transparency International, plasează țara noastră pe...
Val de sancțiuni în București, după o amplă acțiune de control derulată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Transporturi. În urma verificărilor făcute la peste 100 de taxiuri,...
Jumătate din respondenții unui sondaj făcut în țările civilizate vor să interzică rețeaua de socializare deținută de Elon Musk. Aproximativ 47% dintre cetățenii europeni ar susține interzicerea platformei X...