PSD analizează luni desemnarea lui Siegfried Mureșan. Premierul propus de Nicușor Dan mai are nevoie de 47 de voturi
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni, de la ora 11.00, pentru a analiza propunerea preşedintelui Nicuşor Dan în ceea ce priveşte funcţia de prim-ministru al României.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunţa joi că a convocat o şedinţă a BPN, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier.
„Am convocat o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat pentru luni, 21 septembrie, în care vom analiza cu atenţie această propunere a dreptei. Spre deosebire de PNL-USR, noi înţelegem că lupta politică trebuie să se oprească acolo unde încep interesele legitime ale ţării”, a scris Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
El adăuga că a luat act cu „surprindere şi dezamăgire” de propunerea preşedintelui Nicuşor Dan.
„Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureşan, care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei ţări pentru tăierea fondurilor europene. Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naţionale”, scria liderul social-democrat.
Grindeanu mai preciza că România se află într-o situaţie „extrem de dificilă”, iar „încăpăţânarea” lui Ilie Bolojan de „a se ţine de scaun cu orice preţ şi a bloca orice soluţie raţională” a crescut şi mai mult nesiguranţa în rândul oamenilor şi a firmelor româneşti.
„Sunt peste 30 de miliarde lipsă în buget – adică aproximativ 1,5% din PIB. După un an în care românilor li s-au cerut sacrificiu după sacrificiu în numele reducerii deficitului, cifrele arată câtă reformă mesianică a fost în realitate şi cât marketing politic”, susţinea Grindeanu.
Trebuie precizat că până pe 23 aprilie, PSD a avut șase miniștri și un vicepremier în guvernul condus de Ilie Bolojan. În plus, social-democrații au susținut în Parlament deciziile executivului din care au făcut parte.
Siegfried Mureșan, în căutarea a 47 de voturi pentru a învestire
Siegfried Mureșan, propus de PNL-USR și UDMR, are misiunea de a forma viitorul cabinet, iar prima provocare este să strângă cele 233 de voturi necesare învestirii. Are la dispoziție 10 zile pentru a stabili programul de guvernare, pentru a-și alege miniștrii și pentru a convinge încă 47 de parlamentari să îi fie alături.
Pe hârtie, Siegfried Mureșan pornește cu 186 de voturi: 80 de la PNL, 58 de la USR, 31 de la UDMR și 17 de la minoritățile naționale. Pentru ca Guvernul să treacă de Parlament are însă nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă că îi lipsesc 47.
Premierul desemnat trebuie să găsească aceste voturi în afara partidelor care îl susțin deja, fie printr-un acord cu alte grupuri parlamentare, fie prin voturi individuale. Fără acestea, Cabinetul Mureșan nu poate fi învestit.



