HomeExterneSute de piromani francezi arestați pe capete

Sute de piromani francezi arestați pe capete

spot_img

Un număr de 402 persoane au fost reţinute în Franţa în legătură cu incendiile care au ars de la începutul acestei veri circa 120.000 de hectare, a anunţat marţi ministrul francez de interne Laurent Nurez, potrivit AFP, relatează Agerpres.

Printre aceste 402 persoane reţinute sub suspiciunea de provocare de incendii, 156 sunt minori, iar 36 se află în detenţie, după ce au fost deja condamnate sau sunt în aşteptarea procesului, a precizat ministrul francez la o conferinţă de presă.

De la începutul acestei veri, Franţa s-a confruntat cu 14.540 de incendii, care au ars circa 120.000 de hectare, dar în prezent situaţia se ameliorează, a adăugat el. „Evident, rămânem extrem de vigilenţi, deoarece condiţiile meteo continuă să favorizeze declanşarea incendiilor“, a mai spus oficialul francez.

Aproximativ 90% din incendiile de vegetaţie survenite în Franţa au fost provocate de oameni, iar o mare parte din restul de 10% au fost cauzate de fulgere. Totuşi, în acest sezon cele mai mari incendii consemnate în Franţa au fost accidentale, conform constatărilor iniţiale.

Dar anul acesta Franţa a bătut deja recordul de suprafeţe arse în cei 20 de ani de când sunt efectuate măsurători prin satelit, potrivit sistemului european de monitorizare a incendiilor (EFFIS).

Pădurile se aprind acum mult mai uşor întrucât vegetaţia şi solul au fost foarte uscate luni la rând, un fenomen accentuat de valurile succesive de caniculă survenite vara aceasta.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img