Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit, marți seară, ordinea de zi a ședinței de plen de miercuri, care va începe la ora 12:00. Printre proiectele aflate pe agenda deputaților se numără Legea decarbonizării, modificată în Senat printr-un amendament al PSD, dar și proiecte privind Acordul de împrumut cu Banca Mondială, Strategia națională pentru biodiversitate și implementarea programului european SAFE.
Unul dintre cele mai importante proiecte înscrise pe ordinea de zi este Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic (PL-x 4/2026).
Proiectul, adoptat anterior de Senat, a fost retrimis Camerei Deputaților pentru o nouă dezbatere după ce senatorii au aprobat un amendament depus de PSD.
Amendamentul prevede că închiderea capacităților de producție a energiei electrice pe bază de cărbune se poate face doar după punerea în funcțiune a unor noi capacități energetice care să le înlocuiască.
PNL și premierul interimar Ilie Bolojan susțin că modificarea afectează un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) deja îndeplinit, validat și finanțat de Comisia Europeană.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a transmis marți seară că urmărește cu atenție evoluția proiectului. „Interesul naţional înseamnă atât securitate energetică, cât şi respectarea angajamentelor asumate de România”, a afirmat șeful statului. Acesta a avertizat că, în cazul în care Parlamentul va adopta legea în forma actuală, este pregătit să intervină.
„Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate şi voi uza de toate prerogativele constituţionale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase şi să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a transmis Nicușor Dan.
Alte proiecte pe agenda deputaților
Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri se mai află:
Propunerea legislativă pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 16 aprilie 2026, proiect dezbătut în procedură de urgență;
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026–2030, adoptat marți de Senat;
Proiectul de lege pentru completarea OUG nr. 62/2025 privind punerea în aplicare a Regulamentului european SAFE, privind consolidarea industriei europene de apărare, proiect care a trecut deja de votul Senatului.
Ședința plenului Camerei Deputaților este programată să înceapă miercuri, la ora 12:00, iar votul asupra Legii decarbonizării este așteptat să fie unul dintre cele mai importante momente ale dezbaterii, în contextul avertismentelor privind impactul asupra fondurilor europene din PNRR.



