Dinamo București a rezolvat un super-transfer, la doar câteva zile după succesul răsunător din campionat, scor 5-1 contra Universității Craiova.
Conducerea „câinilor” a bătut palma cu Shkendija pentru stoperul Imran Fetai, fotbalist cu trei apariții în tricoul selecționatei Macedoniei de Nord.
Dinamo l-a transferat pe Imran Fetai
Imran Fetai a fost adversarul FCSB-ului în sezonul trecut în acea dublă cu Shkendija, fotbalistul fiind integralist în ambele jocuri disputate împotriva roș-albaștrilor.
Potrivit fanatik.ro, conducerea „câinilor” l-a convins pe acesta să semneze cu Dinamo, aceștia având nevoie de soluții în defensivă după plecarea lui Kennedy Boateng.
Fetai a fost coechipier la Shkendija cu Ronaldo Webster, fotbalist sosit chiar în această vară la Universitatea Craiova. 700.000 de euro este cota de piață a jucătorului adus de Dinamo.



