Paşaportul românesc ocupă locul 11 în lume în ceea ce priveşte libertatea de călătorie, potrivit celei mai recente ediţii a Henley Passport Index, situându-se cu o poziţie după paşaportul Statelor Unite şi pe acelaşi loc cu Bulgaria. Clasamentul realizat la nivel global evaluează paşapoartele în funcţie de numărul destinaţiilor în care titularii lor pot intra fără a obţine în prealabil o viză.
Clasamentul arată că cetăţenii români şi bulgari pot călători fără viză în 178 de ţări, cu doar două mai puţine decât deţinătorii unui paşaport american.
Henley Passport Index monitorizează de două decenii puterea paşapoartelor, folosind date ale Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA) pentru a clasifica statele în funcţie de oportunităţile de călătorie fără viză.
Poziţia paşaportului românesc s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anii anteriori. Cea mai slabă clasare a fost înregistrată în 2006, când România ocupa locul 34, în timp ce Bulgaria ocupa locul 29 la nivel mondial.
Anul trecut, România se situa pe locul 15.
Prima poziţie în cel mai recent clasament este deţinută Singapore, al cărui paşaport oferă acces fără viză în 193 de ţări. Pe locul al doilea se află Japonia, urmată de Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Suedia.



