București, 25 iunie 2026 – Performanțele financiare din 2025 ale Exim Banca Românească au fost recunoscute în cadrul Galei „Bancheri de Top”, organizată de revista Piața Financiară, banca fiind recompensată cu premii pentru dinamica creditării și creșterea absolută a profitului, la categoria bănci cu până la 5% cotă de piață după active.
2025 a fost un an important pentru Exim Banca Românească: un an al rezultatelor solide, al consolidării și al pregătirii unei noi etape de creștere.
Într-un context complex, marcat de concurență intensă, volatilitate și presiune asupra costurilor, banca a păstrat un echilibru sănătos între creștere, profitabilitate și prudență, întărindu-și poziția pe segmentele cheie de activitate.
Rezultatele din 2025 vorbesc de la sine: profitul net al băncii a crescut cu 90%, până la 139 milioane lei, iar activele au depășit 29,4 miliarde lei.
În ceea ce privește creditarea, Exim Banca Românească și-a asumat un rol clar: să susțină economia și să contribuie la bunăstarea românilor. Banca a finanțat companii, a sprijinit investițiile și antreprenoriatul și, în același timp, i-a ajutat pe români să își transforme planurile personale în realizări.
Creditarea a crescut consistent pe ambele segmente: în corporate, prin finanțarea proiectelor de investiții și sprijinirea IMM-urilor, inclusiv prin parteneriate cu instituții europene; în retail, printr-o dinamică foarte bună a creditelor ipotecare și de consum, cu impact direct în viața clienților.
Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active.



