Sub Parcul Operei și Parcul Izvor s-ar putea construi rezervoare subterane cu care să fie combătute undele de viitură din București, spune directorul Apa Nova, Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. În perioadele cu ploi puternice, debitul în canalul colector de sub albia Dâmboviței ajunge la un nivel care depășește debitele unor râuri precum Oltul sau Mureșul.
Mădălin Mihailovici a precizat, sâmbătă, la Digi 24, care sunt zonele inundabile din București și ce măsuri se iau pentru rezolvarea acestei situații. ”Aud pe foarte mulți care spun: «Domnule, nu fac nimic ăia de la Apa Nova, a venit ploaia și ne-a inundat». Într-adevăr, sunt câteva zone depresionare în București. Este zona aceasta a Tineretului, Șincai, zona de la Metalurgiei, Colentina cu Doamna Ghica. Avem aproape gata un rezervor de ape subterane pe Splaiul Dâmboviței, la Lunca Cetății. Așteptăm acuma soluția finală. Vom mai face încă un rezervor de ape subterane în zona Tineretului, ca să descongestionăm zona respectivă. De asemenea, vom mări capacitățile colectoarelor acolo. Cei care știu zona, este și panta foarte mare când vii de la Cuțitul de Argint. Practic este ca într-o cuvă”, a afirmat Mădălin Mihailovici, scrie News.ro.
El propune realizarea unor rezervoare subterane în parcurile Izvor și de la Operă. ”De multă vreme spun că ar trebui să facem ce au făcut și nemții. Avem două parcuri mari și este foarte bine că avem unul pe mâna stângă și unul pe mâna dreaptă, că așa este construit orașul, în care am putea să facem niște rezervoare subterane care ne-ar permite practic să tăiem vârfurile undelor de viitură. Și în momentul acela sunt convins că Bucureștiul nu va mai avea probleme la fenomenele extreme care există la ora actuală. Deci am putea folosi parcul de la Operă și parcul de la Izvor să facem două rezervoare subterane mari. Dar aici trebuie să existe nu numai dorința noastră, dar și înțelegerea politică a acestor necesități. Sper, într-o bună zi, cineva să apuce să facă aceste lucruri. Recunosc că în momentul în care eram director operațional și mă ocupam de rețele în Apa Nova, l-am luat pe directorul francez de atunci și i-am zis ”Hai cu mine la Munchen, haide să mergem în satul olimpic să-ți arăt ce au ei acolo. Sper într-o bună zi să putem face acest lucru”, a explicat directorul Apa Nova.
Mădălin Mihailovici a mai declarat că după orice ploaie de mare intensitate Bucureștiul este circulabil după câteva ore. ”În vara trecută a fost un fenomen în care a plouat extraordinar de mult, timp de două ore și toată lumea că ne-am dat cu barca în București pentru că au fost două stații de metrou în care inevitabil a intrat apă la un astfel de fenomen de o astfel de amploare, dar în două ore jumătate orașul era uscat. Eu nu cred că a observat cineva la toate ploile de intensități mari care au existat, ca a doua zi orașul practic să nu fie circulabil în totalitate. Cu excepția, v-am zis, când plouă foarte tare, sunt anumite zone în care durează o oră, două, maxim trei până reușim să descongestionăm”, a mai afirmat directorul Apa Nova.
El a precizat și de ce nu au mai fost inundații de amploare în București. ”Aș vrea să mai spun ceva, că aud câteodată că ne-am dat cu barca în București. Pot să vă spun că nu ne-am mai dat cu barca în București și nu ne-am mai dat cu barca în București din toamna lui 2005. În toamna lui 2005, caseta de ape uzate, râul subteran care se află sub albia Dâmboviței, practic nu se afla în administrarea lui Apa Nova. A fost o dorință a mea, dacă vreodată am să ajung și o să am puterea să pot să lămuresc pe cei care conduc Apa Nova, caseta de ape uzate este parte a sistemului de alimentare cu apă și canalizare și trebuie să fie la operatorul de apă, să ajungă la Apa Nova și a ajuns la Apa Nova. Astăzi caseta a fost expertizată, a fost curățată, a fost reamenajată și are un departament special, se numește Departamentul Casetă Ape Uzate, care practic se ocupă de marile colectoare și de casetă”, a declarat Mădălin Mihailovici.
El a explicat că sunt momente în care debitul sub albia Dâmboviței este între 150 și 220 de metri cubi pe secundă. ”Gândiți-vă că avem momente în care ducem pe sub albia Dâmboviței între 150 și 220 de metri cubi pe secundă. Ca să avem un ordin de mărime, debitul mediu multianual al râului Olt, la confluența cu Dunărea la Isbiceni are 170 de metri cubi pe secundă. Mureșul, la granița cu Ungaria are 184 de metri cubi pe secundă. Deci avem un râu sub un alt râu care se află pe o albie amenajată”, a afirmat directorul Apa Nova.
Mădălin Mihailovici conduce Apa Nova în calitate de director general din 2015, iar în 2017 a fost numit CEO Veolia România. El este absolvent al Facultății de Construcți Hidrotehnice a Institutului de Construcții București și are un doctorat în Științe Tehnice, obținut la aceeași facultate. De asemenea, a absolvit mai multe cursuri de management al resurselor de apă și de apărare împotriva inundațiilor.



