O descoperire arheologică deosebită a fost făcută pe șantierul Centurii Timișoara Vest. Cercetările preventive au scos la iveală un complex funerar datat în secolele VI–VII d.Hr., atribuit populațiilor avare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Anunțul a fost făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care a precizat că investigațiile sunt în plină desfășurare. Acestea au loc în paralel cu lucrările pregătitoare ale proiectului de infrastructură.
Potrivit specialiștilor, descoperirea este una tipică pentru cultura avară. Este vorba despre înhumarea unui războinic împreună cu calul său – o practică specifică elitelor militare din acea perioadă.
În cadrul complexului funerar au fost identificate: piese din aur, argint și bronz, elemente care indică statutul social ridicat al individului, vestigii asociate echipamentului de călăreț.
Aceste caracteristici confirmă apartenența la populațiile avare, cunoscute ca războinici călare care au dominat o mare parte din Europa Centrală și de Est în perioada respectivă.
Investigațiile arheologice sunt efectuate de experții de la Muzeul de Istorie din Satu Mare, în conformitate cu legislația în vigoare privind protejarea patrimoniului.
Lucrările continuă în această perioadă, fiind integrate în procesul de dezvoltare a infrastructurii, astfel încât patrimoniul arheologic să fie documentat și conservat corespunzător.



