HomeInterneSe circulă din nou pe Podul Prieteniei

Se circulă din nou pe Podul Prieteniei

spot_img

Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, a fost redeschisă joi, pe ambele sensuri de mers, iar acest lucru va rămâne valabil pentru toată perioada sărbătorilor de iarnă, până la data de 8 ianuarie 2026 când lucrările la pod vor fi reluate şi se va circula din nou pe o singură bandă.

„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează participanţii la trafic că, începând de astăzi, 18 decembrie, circulaţia pe Podul Prieteniei a fost redeschisă şi se circulă normal pe ambele sensuri de mers. Potrivit comunicării transmise de autorităţile de frontieră bulgare, traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost reluat în ambele sensuri, inclusiv pe tronsonul aflat în prezent în reparaţii, în direcţia către România. Această măsură este valabilă până la data de 8 ianuarie 2026, perioadă în care lucrările vor fi suspendate, pentru a permite tranzitul fluent şi în condiţii de siguranţă, în contextul sărbătorilor de iarnă“, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Livia Filimon.

Menţionăm faptul că, până în data de 18 decembrie, circulaţia pe Podul Prieteniei a fost dirijată alternativ, cu semafor, din cauza lucrărilor de reabilitare desfăşurate de partea bulgară.

Lucrările vor fi reluate, începând cu 8 ianuarie 2026, pe sensul de mers către Bulgaria.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img