Da, cât se poate de adevărat, serviciile externe franceze tocmai ce au bătut palma cu cele americane și israeliene. Semnarea contractului PALANTIR fiind cât se poate de grăitoare în acest sens.
Numai că decriptarea noastră este cu totul alta față de cea a altor inițiați ai sistemului… Lucru dovedit pe deplin și de decizia de ultimă oră ca în fruntea a poate chiar celor mai profitabile două companii, încă sub tutela statului român, să fie numiți – fie și drept interimari – doi profesioniști apropiați de Dacian Cioloș. Și vorbim, repet, nu de două sinecuri politice oarecare, ci de două adevărate ”fabrici de bani” care funcționează cu motoarele economico – financiare turate la maxim.
Mai mult, anularea fie și în ultimul moment a Operațiunii MIHNEA, chiar imediat după plecarea președintelui Nicușor Dan din Londra arată că până și serviciile britanice s-au resemnat cu noul pact tripartit.
Cel în care Franța gestionează îndeaproape păstrarea României pe linia de plutire, Israel își securizează interesele majore de afaceri și odată cu ele garantează ”Marea Pace de 10 ani” iar Statele Unite ale Americii supraveghează de la nivel global.
Da, știu că toată această variantă de lucru pare a da apă la moară doar ”suveraniștilor”. Dar nu, la acest moment de cotitură istorică și resetare din temelii a realității geo – strategice, singura altă cale de ieșire nu ar fi dus decât spre Moscova. Cea pentru care nu suntem nici măcar niște ”porcușori europeni”. Ci doar ”un stat fascist ostil”.
Iar un drac mai negru decât atât nici că există, din moment ce ”înghețarea” conflictului din Ucraina va coincide cu declanșarea haosului la sud de Dunăre. Așa că va trebui să fim în stare să asigurăm și ”ZIDUL de DRONE” cu Serbia, ca să nu zic direct noua ”Cortină de Fier”!
Până când vom trece însă și prin această ”cumpănă”, rămâne cum am stabilit! Așa că ”LISTA SERVICIILOR” pentru CSAT este la Cioloș!
Cel care, de acum, știe prea bine ce are de făcut… Plimbările senine de pe Matei Basarab fiind deja istorie. Deci… SĂ TRECEM LA TREABĂ! Că până și CODRUȚA a ținut SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE: ”Nu mă interesează politica, dar dacă este nevoie de mine în România…”. ȘI ESTE!
ULTIMA ORĂ! În ”LOVITURA” din 27 octombrie anunțam că Rareș Petru Achiriloaie își va lua tălpășița, ”de bună voie și nesilit de nimeni”, din fruntea defunctei ANA, Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Și ce să vezi…

Prin Decizia nr.570 din 18 decembrie 2025 a premierului, Bolojan a aprobat ”eliberarea din funcție, la cerere”, a acestui ”răsfățat pui de Eminescu” ce va fi totuși ”recuperat” la Bruxelles. O anumită falangă a ”externilor” știind prea bine de ce… Că doar nu a plecat de frica vecinului Ricardo!



