HomeGeneralitățiPrimul telefon care se pliază în trei vine de la Samsung

Primul telefon care se pliază în trei vine de la Samsung

spot_img

După multe luni de informaţii şi imagini oferite cu picătura, coreenii de la Samsung au prezentat, în sfârşit, Z TriFold, primul smartphone al companiei care se pliază în trei bucăţi.

Ecranul intern al noului smartphone are o diagonală de 10 inch, cu o rezoluţie de 2160 x 1584 pixeli şi o rată adaptivă de împrospătare între 1Hz şi 120Hz.

Funcţiile de multitasking permit afişarea a trei aplicaţii în paralel – câte una pe fiecare dintre cele trei părţi în care se pliază ecranul.

Ecranul extern măsoară 6,5 inch, având o rezoluţie 1080p şi un aspect 21:9.

Cele trei panouri ale ecranului au grosimi diferite, variind de la 3,9 milimetri, la 4,2 milimetri în cazul celui mai gros panou, care găzduieşte portul USB-C.

Când este pliat, smartphone-ul măsoară 12,9 milimetri, fiind doar cu 0,8 milimetri mai gros decât Z Fold 6.

La fel ca celelalte smartphone-uri pliabile ale companiei, Z TriFold are certificare IP48 pentru rezistenţă completă la apă, dar nu şi la praf.

Sistemul foto are în componenţă trei camere foto. Alături de camera principală de 12MP, există una tele şi una ultrawide, ambele de 10MP.

La baza dispozitivului stă chipset-ul Snapdragon 8 Elite, cu 16GB RAM.

Nu este clar când va fi lansat în Europa noul Galaxy Z TriFold, dar lansarea în Coreea de Sud va avea loc pe 12 decembrie, la un preţ de aproximativ 2.440 de dolari.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img