Ministrul Educației vrea o a doua probă de limbă străină la BAC: Vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competenţe de limbă străină înainte de primul Bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027.
El a sugerat că și-ar dori ca până în 2027, absolvenții de liceu să poată da la BAC o probă și la o a doua limbă străină.
„Este foarte important, alături de competenţele digitale, să susţinem aceste competenţe de comunicare în limbi străine şi vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competenţe pentru cea de-a doua limbă încă înainte de primul bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027”, a afirmat ministrul.
În România 2,2 milioane de elevi studiază limba engleză, 1,2 milioane de elevi învață limba franceză, iar aproape 200.000 de elevi, germana.
„Avem un număr foarte important de elevi care învaţă spaniola şi italiana”, a mai spus ministrul.



