Gheorghe Hagi a luat parte luni seară, de la ora 22:00, la Legends Charity Game, partidă în care legendele Portugaliei au înfruntat o selecționată mondială. Meciul a avut loc la Lisabona, pe stadionul „Jose Alvalade” și a fost transmis în direct de TVR Sport.
Gică Hagi a intrat pe teren în minutul 64 al meciului dintre Portugalia și Legendele Lumii. „Regele” i-a luat locul pe teren lui Kaka. „Decarul de Aur” al fotbalului românesc a fost aplaudat la scenă deschisă la intrarea pe gazon. Odată cu Hagi, pe teren a intrat și Stoichkov, care l-a înlocuit pe Djorkaeff.
Legendele Portugaliei s-au impus cu scorul de 4-1. Gică Hagi a fost pe gazon timp de 16 minute și a fost aproape să marcheze din lovitură liberă. Pauleta, Helder Postiga, Luis Figo și Pepe au marcat pentru gazde, în timp ce pentru Legendele Lumii golul de onoare a fost înscris de Michael Owen.
Gică Hagi poartă tricoul cu numărul 10 în duelul dintre Portugalia și Legendele Lumii din cadrul Legends Charity Game. Nume legendare sunt pe teren și la margine. Înainte de startul meciului, Hagi a fost asaltat de fanii români.
Portugalia: V. Baia – Bosingwa, Pepe, B. Alves, Coentrao – Tiago, Figo, Maniche – Nani, Pauleta, Quaresma. Rezerve: Beto – Eliseu, Dani, R. Carvalho, Jorge Andrade, Simao, Deco, N. Gomes, Postiga. Antrenor: Costinha.
Legendele Lumii: P. Cech – Materazzi, Terry, Puyol, Zanetti – Mendieta, Hamsik, Karambeu – Kaka, Saviola, Larsson. Rezerve: Van der Sar, R. Carlos, Karagounis, Balakov, G. Hagi, Djorkaeff, Owen, Del Piero, Stoichkov, O. Usyk. Antrenor-jucător: Roberto Carlos.



