HomeInterneBătaia de joc continuă: Capitala, tot fără apă caldă!

Bătaia de joc continuă: Capitala, tot fără apă caldă!

spot_img

Peste 2.700 de blocuri din București sunt în continuare fără apă caldă. Încercarea de a repara avaria de la conducta de pe Splaiul Unirii, care a afectat jumătate de oraș săptămâna trecută, a provocat noi probleme, anunță Termoenergetica.

„În urma lucrărilor de echilibrare a rețelei termice și a intervențiilor complexe necesare remedierii avariei din zona Splaiul Unirii, procesele de presiune și repunere în funcțiune a sistemului au generat solicitări suplimentare asupra infrastructurii existente”, a transmis Termoenergetica într-o postare pe Facebook.

Muncitorii Termonenergetica au reușit să finalizeze lucrările la avaria majoră de pe rețeaua primară, dar în timpul lucrărilor au apărut noi fisuri pe conductele secundare.

„Aceste manevre tehnice au dus la apariția de fisuri secundare în mai multe segmente ale conductelor de transport, situație care necesită intervenții imediate și punctuale în toate locațiile identificate”, explică Termonergetica.

„Echipele companiei sunt mobilizate permanent și intervin simultan în toate punctele afectate pentru remedierea completă a acestor defecțiuni. Procesul de reabilitare presupune în unele locuri sectorizarea conductei pentru depistarea exactă a spărturii, realizarea reparațiilor, reumplerea tronsoanelor și nu în ultimul rând, verificări de siguranță la fiecare etapă a procesului”, precizează Termoenergetica.

Avaria majoră care a lăsat jumătate din București fără apă caldă s-a produs pe 18 august. Inițial, autoritățile anunțau că va fi rezolvată într-o zi, dar în continuare, luni 25 august, aproximativ 2.700 nu au apă caldă. Termenul avansat acum pentru remediere este 26 august, ora 23.30.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img