HomeInterneLa Cocos va fi preluat de Lidl și Kaufland

La Cocos va fi preluat de Lidl și Kaufland

spot_img

Grupul Schwarz, proprietarul Lidl și Kaufland, vrea să preia 70% din acțiunile retailerului La Cocoș, pentru a forma un parteneriat strategic cu fondatorul lanțului românesc de magazine, în vederea extinderii conceptului în România și în Europa.

Iulian Nica, directorul general companiei românești La Cocoș, a declarat, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, potrivit Antena 3 CNN, că tranzacția nu este o simplă preluare, ci un parteneriat strategic menit să extindă și să consolideze conceptul La Cocoș, transformându-l într-un reper internațional în cadrul Grupului Schwarz.

Am deosebita plăcere să vă anunț că La Cocoș va deveni parte a Grupului Schwarz. Este o reală mândrie și o recunoaștere a muncii, dedicării și performanței noastre să fim integrați într-o structură de lider global. Prin această asociere se reconfirmă valoarea modelului La Cocoș care are un potențial real de creștere. (…)

Această tranzacție nu este o simplă preluare, ci un parteneriat strategic menit să extindă și să consolideze conceptul La Cocoș, transformându-l într-un reper internațional în cadrul Grupului Schwarz. Astfel, La Cocoș va avea șansa să devină al patrulea pilon strategic, alături de Lidl, Kaufland și Schwarz Produktion.

Potrivit sursei citate, Grupul Schwarz ar urma preia un pachet de 70% din acțiunile La Cocoș și, împreună cu fondatorul Iulian Nica – care va păstra 30% din acțiuni și va rămâne la conducerea companiei împreună cu echipa – să formeze un parteneriat strategic pentru extinderea conceptului de magazin autentic românesc, atât în România, cât și în Europa.

Compania La Cocoș a dezvoltat un model de afaceri impresionant și are un potențial de creștere semnificativ. Prin schimbul de cunoștințe și experiență, dorim să învățăm unii de la alții și să ducem împreună mai departe povestea de succes a companiei, a menționat Christian Groh, președintele Consiliului de Administrație al Schwarz Corporate Solutions.

Înființat în anul 2014, La Cocoș este un retailer român de tip discount, care operează în prezent trei locații în Ploiești (două magazine) și București (un magazin).

Modelul de afaceri este bazat pe oferirea unui sortiment de produse la prețuri competitive. La Cocoș se adresează atât clienților de tip B2C (business-to-consumer), cât și micilor afaceri de tip B2B (business-to-business).

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img