Preşedintele american Donald Trump anunţă vineri că se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin ”imediat ce va fi posibil să se organizeze” un summit, relatează AFP.
El anunţă că se întoarce la Washington după ce şi-a încheiat turneul în regiunea Golfului Persic. ”Să vedem ce se întâmplă cu Rusia şi Ucraina”, declară el.
Delegaţiile americană, ucraineană şi turcă au început vineri, la Istanbul, o reuniune, potrivit unei surse de la Ministerul turc de Externe, în cadrul unor eforturi în vederea ajungerii la un acord care să pună capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP.
Din delegaţii fac parte miniştrii de Externe ai celor trei ţări şi alţi funţionari de rang înalt. Ele se întâlnesc în Palatul Dolmabahce, la Istanbul, în Strâmpoarea Bosfor.
Oficiali ucraineni de rang înalt s-au întâlnit la Istanbul cu reprezentanţi europeni în domeniul securităţii, înaintea negocierilor prevăzute cu Rusia – de la care europenii sunt excluşi -, a mai relatat AFP.
Această întâlnire a avut loc între miniştrii ucraineni ai Apărării Rustem Umerov şi de Externe Andrii Sîbiga şi şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, pe de o parte, şi consilieri în domeniul securităţii francez, german şi brtianic şi emisarul american Keith Kellogg, pe de altă parte.



