HomeSportKovacs, lăudat de toată lumea după Remontada italiană

Kovacs, lăudat de toată lumea după Remontada italiană

spot_img

Istvan Kovacs i-a cucerit cu prestația din Italia – Franța 3-1! Care este țara care vrea să-l împrumute pe român: „E cu 8 clase peste oricare arbitru de la noi”

Istvan Kovacs (42 de ani) a arbitrat joi seară meciul Italia – Franța 3-1, disputat la Milano în cadrul etapei cu numărul 5 din Liga Națiunilor. Chiar dacă unii fani au fost iritați de câteva dintre deciziile sale din prima repriză, per total prestația arbitrului român a fost una excelentă, apreciată în mod special de către presa de sport din străinătate.

De exemplu, Karsten Krogh, un jurnalist danez care a urmărit partida la TV, a simțit nevoia ca la final să îl laude în mod special pe Kovacs și chiar să aprecieze că ar fi nevoie de un astfel de arbitru și la meciurile importante din campionatul țării sale. „Un meci de fotbal grozav la Milano. E o plăcere să vezi o națională a Italiei agresivă și spectaculoasă.

Și mai e și arbitrul, absolut remarcabil: Istvan Kovacs. Lasă jocul să curgă și are o asemenea autoritate, încât jucătorii se concentrează pur și simplu pe fotbal. Oare nu l-am putea ‘împrumuta’ – măcar pentru meciurile decisive din Superliga? E cu vreo opt clase peste oricare arbitru danez”, a scris jurnalistul din Danemarca pe X la scurt timp după încheierea meciului de la Milano.

Italienii, de asemenea încântați de Istvan Kovacs
În acest meci, Istvan Kovacs a dictat în repriza secundă două lovituri de la 11 metri pentru Italia, ambele acordate perfect corect. Gazdele au ratat-o pe prima, prin Sebastiano Esposito, pentru ca ulterior Pio Esposito, fratele lui, să reușească să transforme, făcând astfel dubla.

Jurnaliștii de la calcionews24.com au catalogat prestația arbitrului român drept „impecabilă”. De asemenea, cei de la calciomercato.it au apreciat că evoluția lui Kovacs din această partidă a fost demnă de nota 6.5.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img