HomeExterneDin păcate sunt deja 68 de morţi în Trenul Groazei din Spania

Din păcate sunt deja 68 de morţi în Trenul Groazei din Spania

spot_img

Spania se confruntă joi cu o grevă a mecanicilor de locomotivă, la numai o zi după accidentul feroviar în care au murit cel puțin 68 de persoane. Sindicatele cer măsuri pentru îmbunătățirea siguranței pe calea ferată, în timp ce autoritățile continuă căutarea victimelor și încearcă să stabilească responsabilitățile pentru tragedie.

La Madrid au avut loc și proteste în care s-a cerut demisia ministrului Transporturilor. Între timp, zeci de răniți au fost externați din spitale, iar în întreaga țară au fost organizate momente de reculegere.

Greva mecanicilor afectează circulația trenurilor
Aproximativ 6.000 de angajați ai grupului Renfe au fost chemați să participe la greva de 24 de ore, organizată joi de Sindicatul Spaniol al Mecanicilor de Locomotivă și Asistenților Feroviari (Semaf).

Greva fusese anunțată înaintea accidentului de miercuri, dar sindicatul a decis să o mențină, explicând că revendicările vizează tocmai siguranța transportului feroviar.

Potrivit RTVE, mecanicii acuză blocarea unor acorduri privind îmbunătățirea siguranței și cer proceduri mai bune în situații de risc, comunicații mai eficiente, angajări suplimentare și trenuri mai fiabile.

Renfe le recomandă călătorilor să evite deplasările cu trenul dacă nu sunt absolut necesare.

În zona Madridului, serviciile feroviare suburbane sunt puternic afectate. Ministerul Transporturilor a stabilit că trebuie asigurate cel puțin 75% dintre curse la orele de vârf și 50% în restul zilei.

Pentru trenurile de mare viteză și cele de lung parcurs, serviciile minime reprezintă 73% din programul obișnuit.

În plus, linia de mare viteză dintre Madrid și Andaluzia rămâne închisă după accident. Renfe a organizat transport alternativ cu autobuze, ceea ce poate prelungi călătoriile cu aproximativ o oră și jumătate.

Compania aeriană Iberia a programat și trei zboruri suplimentare dus-întors, pe rutele Madrid–Málaga și Madrid–Sevilla.

Sute de persoane s-au adunat miercuri seară în fața sediului Ministerului Transporturilor din Madrid, cerând demisia ministrului Óscar Puente și stabilirea responsabilităților pentru accident.

Potrivit El País, manifestația a fost convocată de organizația de extremă dreapta Falange Española de las JONS, iar protestului i s-au alăturat și alte grupări, inclusiv Democracia Nacional.

Manifestanții au fluturat steaguri spaniole și au scandat lozinci împotriva ministrului Transporturilor.

În paralel, în mai multe orașe spaniole au fost organizate momente de reculegere în memoria victimelor.

Zeci de răniți au fost externați. Căutările continuă
Potrivit ultimelor date comunicate miercuri seară, 53 de persoane rănite în accident se mai aflau internate în spitalele din Castilla-La Mancha, dintre care 15 în stare gravă. Alte 56 de persoane fuseseră externate.

Bilanțul deceselor rămâne de cel puțin 68, dar autoritățile avertizează că ar putea crește.

Echipele de salvare au continuat și în timpul nopții operațiunile de căutare printre resturile trenurilor, iar joi sunt așteptate și echipe canine specializate.

Mărturiile supraviețuitorilor: „Am fost cu toții aruncați în aer”
Pasagerii celor două trenuri au povestit momentele de groază prin care au trecut. Unii dormeau, alții lucrau pe laptopuri sau își verificau telefoanele când s-a produs coliziunea.

„Am fost cu toții aruncați în aer”, a povestit pentru Reuters Rafael Barcelo, care se afla într-unul dintre cele mai afectate vagoane. Bărbatul tocmai își bea cafeaua când a simțit impactul. „Eu sunt relativ bine, prietenul meu este într-o stare mult mai gravă. Eram în vagonul șapte, cel cu cele mai multe victime și cel mai distrus. Am numărat cel puțin opt victime în acel vagon”, a spus el.

Sebastián Herrero, aflat în trenul lovit din spate, a povestit că impactul l-a proiectat peste scaunele din față. „După ce am căzut, erau mulți oameni cu nasurile rupte, cu brațele fracturate… Am început să vedem fum peste tot”, a relatat acesta, citat de BBC.

Tangui Binier, un tânăr de 22 de ani aflat în trenul Iryo, a reușit să iasă nevătămat și a început să-i ajute pe ceilalți. Tatăl său a scos din tren o fată care avea șoldul fracturat. „Când am ieșit din tren, eram complet șocat. Erau oameni în pericol, era foarte greu să privești. Erau trupuri neînsuflețite, membre amputate. Nu știu dacă îmi voi reveni vreodată după ce am văzut”, a mărturisit tânărul pentru BBC. „Sunt unul dintre cei mai norocoși oameni. Îi vedeam pe alții care nu au avut același noroc, chiar lângă mine. Uneori te întrebi: «De ce eu?»”, a adăugat el.

Ancheta: înregistrările și cutiile negre, esențiale
Între timp, autoritățile spaniole desfășoară două investigații paralele, una judiciară și una tehnică, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea.

Potrivit El País, anchetatorii analizează înregistrările convorbirilor dintre mecanicii trenurilor și centrul de control feroviar, precum și informațiile stocate în cutiile negre.

Una dintre întrebările esențiale este de ce ordinul de reluare a circulației nu a fost corectat, deși un alt mecanic avertizase că trenurile nu puteau circula în regim normal după defectarea sistemului de siguranță.

Primele informații despre decizia centrului de control care a precedat accidentul au apărut miercuri, însă ancheta trebuie să stabilească dacă au existat și alte deficiențe tehnice sau de organizare.

Profesorii au renunțat la proteste pentru a dona sânge
Tragedia a provocat și o mobilizare de solidaritate. Sute de profesori din regiunea Madrid, aflați de trei săptămâni în grevă, au suspendat manifestațiile programate miercuri și au mers la Spitalul Universitar Severo Ochoa din Leganés pentru a dona sânge.

Potrivit publicației El Salto, profesorii și-au schimbat traseul manifestației după apelul serviciilor medicale pentru ajutorarea răniților.

Suspendarea protestelor a fost decisă doar pentru ziua tragediei, fără renunțarea la revendicările privind salariile, condițiile de muncă și investițiile în educație.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img