Ministrul Educației, Sorin Costreie, atrage atenția asupra amplorii fenomenului meditațiilor în România și susține că numărul mare de elevi care au nevoie de pregătire suplimentară indică o problemă majoră a sistemului de educație. Ministrul consideră că meditațiile trebuie fiscalizate, dar spune că, într-o școală care funcționează așa cum ar trebui, acestea ar trebui să reprezinte mai degrabă o excepție.
Sorin Costreie a vorbit duminică, într-un interviu la Digi24, despre sistemul meditațiilor din România și despre soluțiile prin care școala ar putea răspunde mai bine nevoilor diferite ale elevilor.
Meditațiile trebuie fiscalizate
Întrebat despre viziunea sa asupra meditațiilor, ministrul Educației a susținut că acestea trebuie fiscalizate, în măsura în care acest lucru este posibil. Costreie a atras însă atenția că problema de fond este amploarea pe care a căpătat-o fenomenul, pe care o consideră un indiciu al dificultăților cu care se confruntă școala românească.
„Ceea ce există în măsura în care se poate, bineînțeles, trebuie fiscalizat. Problema este că, fiind un fenomen de o asemenea amploare, mie mie arată că școala românească are o mare problemă. Pentru că, în mod normal, dacă școala ar fi ce ar trebui să fie, nu ar trebui să avem meditați”, a explicat Sorin Costreie.
„Nu ar trebui să avem meditații”
Ministrul Educației consideră că, într-un sistem care funcționează corespunzător, pregătirea suplimentară în particular ar trebui să fie necesară doar în situații izolate.
„În mod normal, dacă școala ar fi ce ar trebui să fie, nu ar trebui să avem meditații, decât pe aici, pe acolo, pot să înțeleg cazuri izolate”, a spus ministrul. În opinia sa, școala ar trebui să fie capabilă să ofere sprijin elevilor în funcție de nivelul de pregătire și de ritmul individual de învățare.
Ministrul Educației a adus în discuție conceptul de educație personalizată, prin care fiecare elev să primească sprijinul de care are nevoie la momentul potrivit.
Costreie recunoaște că aplicarea unui astfel de model este dificilă în clasele cu un număr mare de elevi, unde unii copii pot rămâne în urmă, în timp ce alții avansează mai repede.
„Tot parte din viziunea mea este fiecărui copil să îi dăm ceea ce are el nevoie când are nevoie, deci un fel de educație personalizată. Dacă vorbim de medicină personalizată, eu cred că trebuie să vorbim și de educație personalizată. Parte a acestei educații personalizate, în măsura în care nu se poate – și când avem clase mari este greu de făcut – unii dintre copii pot rămâne mai în urmă, alții să meargă mai repede, și atunci vorbim de această zonă remedială, care poate să fie făcută la școală, sau părinții să-și asume această zonă remedială prin meditație”, a precizat ministrul Educației.
Sorin Costreie a revenit, la finalul discuției, asupra amplorii fenomenului meditațiilor, pe care o consideră un semnal de alarmă privind funcționarea sistemului de educație. „În clipa în care se fac masiv meditații, mie îmi arată că școala românească are o mare, mare problemă”, a conchis Sorin Costreie.



