HomeInterneBoc a făcut rost de banii pentru metroul din Cluj

Boc a făcut rost de banii pentru metroul din Cluj

spot_img

Primăria Cluj-Napoca a semnat un contract de finanțare de peste 10,8 miliarde de lei pentru continuarea proiectului care vizează metroul din oraș, preluat din PNRR în Programul Transport 2021-2027. Potrivit documentației, 8,8 kilometri de linie trebuie finalizați până la 31 decembrie 2029.

Contractul de finanțare a fost semnat de Primăria Cluj-Napoca și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în cadrul Programului Transport 2021-2027, informează Mediafax.

Valoarea totală a contractului este de 10,8 miliarde de lei, însă valoarea eligibilă pentru finanțare este de aproximativ 1,8 miliarde de lei. Din aceasta, finanțarea nerambursabilă maximă din fonduri europene și bugetul național este de aproximativ 1,82 miliarde de lei, potrivit comunicatului Primăriei.

Proiectul prevede realizarea a 17,8 kilometri de linie în cadrul Magistralei I, dintre care 8,8 kilometri trebuie finalizați până la sfârșitul anului 2029. În configurația integrală, magistrala ar urma să aibă 21,03 kilometri, 19 stații și un depou.

Investiția a fost demarată inițial prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul căruia a beneficiat de o finanțare de aproximativ 1,43 miliarde de lei. Pentru continuarea proiectului, acesta a fost preluat în Programul Transport 2021-2027.

Linia de metrou este concepută pentru a asigura legătura pe axa vest-est a zonei metropolitane, între Florești, cartierele Clujului, centrul orașului și principalele zone economice și de servicii.

Conform documentației proiectului, cererea de transport este estimată la aproximativ 164.400 de călători pe zi în 2030 și ar putea ajunge la 246.000 de călători pe zi în 2060.

Contractul de finanțare este valabil până cel târziu la 31 decembrie 2029.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img