Compania UMB Holding SRL, deținută defamilia Mirela, Alexandru-Teodor și Petru-Răzvan Umbrărescu, a înaintat ofertă de cumpărare a activelor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), din portofoliul Ministerului Energiei, aflată de peste 10 ani în faliment, anunță pentru Profit.ro Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), cel mai mare creditor al RAAN.
Interes în acest sens există și din partea General Turbo SA, cel mai important producător de echipamente energetice din România, ex-divizie a fostului gigant socialist IMGB, din care s-a desprins în 1992, conform informațiilor obținute de Profit.ro.
Și General Turbo este creditor al RAAN, cu creanțe de peste 15 milioane lei.
„UMB Holding SRL a înaintat ofertă de cumpărare a activelor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare RA. În urma discuțiilor purtate atât cu UMB Holding SRL, cât și cu General Turbo SA, cu privire la activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare RA, a fost manifestat un interes pentru valorificarea acestora, urmând ca, în acest sens, să fie formulate propuneri, cu respectarea limitelor și prevederilor legale aplicabile”, a spus AFM pentru Profit.ro.
În ultimii 2 ani, grupul UMB a preluat și combinatele siderurgice de la Oțelu Roșu și Hunedoara.



